Acasă Actualitate Coreea de Nord testează o nouă rachetă balistică

Coreea de Nord testează o nouă rachetă balistică

Coreea de Nord a lansat o racheta balistică
Coreea de Nord a lansat o racheta balistică

Coreea de Nord a lansat, astăzi, o nouă rachetă balistică. Acțiunea a avut loc în timp ce un portavion american se afla în Coreea de Sud pentru exerciții. De asemenea, lansarea are loc cu câteva zile înainte de o vizită la Seul a vicepreședintelui american Kamala Harris, potrivit agenției AFP, citată de boursorama.com.

Coreea de Nord este angajată de mai multe luni într-o serie record de teste de armament. Asta în timp ce negocierile cu comunitatea internațională privind programul său nuclear și de rachete sunt în impas, scrie G4media.

În luna mai, Phenianul a lansat prima rachetă balistică intercontinentală (ICBM) din 2017. De asemenea, la începutul lunii septembrie a adoptat o nouă doctrină care proclamă că țara nu va renunța niciodată la armele nucleare.

Armata sud-coreeană „a detectat o rachetă cu rază scurtă de acțiune lansată de Coreea de Nord la ora 06:53 (21:53 GMT sâmbătă) din apropiere de Taechon, în provincia Pyongan de Nord, spre Marea de Est” (Marea Japoniei), a precizat armata într-un comunicat.

Proiectilul lansat de Coreeda de Nord a zburat cu 6.000 de km/h

Proiectilul a parcurs aproximativ 600 km la o altitudine maximă de 60 km. Acesta a avut cu o viteză de Mach 5 (aproximativ 6.000 km/h), a precizat acesta. Paza de coastă japoneză a emis un avertisment pentru navele aflate în zona în care a căzut racheta.

Potrivit ministrului japonez al Apărării, Yasukazu Hamada, racheta a ajuns în afara zonei economice exclusive (ZEE) a Japoniei.

„Japonia va continua să lucreze la consolidarea capacităților sale de apărare. Se vor studia diferitele opțiuni, inclusiv achiziționarea de capacități de ripostă”, a declarat Hamada.

Lansările repetate ale Phenianului sunt „absolut de neiertat, iar îmbunătățirea remarcabilă a tehnologiei rachetelor este ceva ce nu putem ignora”, a adăugat el. Vineri, portavionul american cu propulsie nucleară USS Ronald Reagan și flotila care îl însoțește au sosit în marele port Busan, în sudul Coreei de Sud. În zilele următoare, acesta va participa la exerciții comune cu armata sud-coreeană în largul coastei de est a țării.

Citește și: Alegeri istorice în Italia. Giorgia Meloni, pregătită să preia cel mai radical guvern

Exit mobile version