Acasă Actualitate Ajutorul de 700 de lei acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare...

Ajutorul de 700 de lei acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a medicamentelor

Ajutorul de 700 de lei acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a medicamentelor
Ajutorul de 700 de lei acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a medicamentelor

Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei acordat pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripţiilor medicale, a anunţat Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, citată de News.ro.

”Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei prin punerea în aplicare  a Ordonanţei de Urgenţă nr.74/02.06.2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială şi nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripţiilor medicale”, a comunicat joi CNAS.

CNAS reaminteşte că în scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţii sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare  la nivelul preţului de referinţă/prescripţie este de până la 330 lei/lună. Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Exit mobile version