Acasă Actualitate Astăzi este ziua națională a Canadei

Astăzi este ziua națională a Canadei

Canada este o monarhie constituțională, și până în 1931, era considerat un dominion al Regatului Unit
Canada este o monarhie constituțională, și până în 1931, era considerat un dominion al Regatului Unit

1 iulie este ziua națională a Canadei, ţară a cărei istorie începe în 1534, când exploratorul francez Jacques Cartier descoperea ceea ce va deveni ulterior regiunea Quebec şi coasta orientală a Canadei. Popularea noilor teritorii de către colonişti francezi va începe după anul 1600. Au urmat două secole de confruntări ale acestora atât cu indigenii amerindieni, cât şi cu intruşii englezi.
În cele din urmă, s-a reuşit desăvârşirea unui stat modern, profund democratic, în care franceza şi engleza au statut egal. Canada este o ţară de imigraţie prin excelentă.

Canada este un stat situat în extremitatea nordică a continentului american. Este a doua țară a lumii ca întindere după Rusia, cu 9.984.670 km², teritoriul său fiind organizat asemenea unui stat federal, în zece provincii și trei teritorii. Este mărginită la est de Oceanul Atlantic, la nord de Oceanul Arctic, iar la vest de Oceanul Pacific. La sud, se învecinează cu Statele Unite ale Americii.

Canada este un stat independent

Populată la început în mod exclusiv de populație amerindiană și inuit, Canada a fost fondată sub forma unei uniuni de colonii britanice, unele dintre ele transformate din foste colonii franceze. Ca formă de organizare statală, Canada este o monarhie constituțională, și până în 1931, era considerat un dominion al Regatului Unit. Însă, Canada și-a obținut independența de Marea Britanie în mod pașnic, printr-un proces gradual început cu întemeierea Canadei în 1867 și definitivat în 1982, când Canada a obținut dreptul de a-și modifica propria constituție.

În prezent, Canada este un stat independent, care funcționează ca o democrație parlamentară și monarhie constituțională bine articulată, șef al statului fiind regina Elisabeta a II-a, al cărei reprezentant local este Guvernatorul General al Canadei. Șeful guvernului este primul ministru al Canadei, actualmente Justin Trudeau.

Exit mobile version