Acasă Actualitate Grecia renunță la masca de protecție odată cu sosirea turiștilor

Grecia renunță la masca de protecție odată cu sosirea turiștilor

Purtarea măştii este suspendată în Grecia în spaţii închise începând de miercuri pentru cel puţin trei luni, relatează Hotnews.

Cu excepţia transportului urban, metrou, tramvai și autobuz, a caselor de bătrâni și spitalelor, purtarea măştii pentru protecţie împotriva COVID-19 nu mai este obligatorie în magazine, bănci sau servicii publice.

În şcoli, elevii trebuie să poarte măşti numai în timpul examenelor de sfârşit de an. Pentru ambarcaţiuni, până acum nu s-a luat o decizie specifică, însă autorităţile recomandă purtarea măştii când este prea multă lume.

La mijlocul lunii mai, ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, a anunţat suspendarea măsurilor de stopare a pandemiei de coronavirus în vederea deschiderii sezonului turistic, dar mai ales din cauza „datelor epidemiologice şi recomandărilor experţilor”.

Ministrul a indicat însă că toate măsurile de stopare a pandemiei ar trebui reexaminate la 1 septembrie, după sezonul estival.

Pe 1 mai guvernul de la Atena a anunțat de asemenea că renunţă la certificatul verde pe durata sezonului estival care se încheie pe 31 august, cei care călătoresc în țară nemaifiind nevoiți să prezinte documente care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.

Câte cazuri de COVID-19 înregistrează Grecia

În ultimele săptămâni, numărul deceselor şi cazurilor de infecţie cu variante ale COVID-19 în Grecia au scăzut treptat: marţi, ţara a înregistrat 5.080 de infecţii, în timp ce numărul total de persoane infectate de la debutul pandemiei în februarie 2020 s-a ridicat la 3.453.229.

Cu 10,7 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat până acum în jur de 29.800 de decese. Peste o duzină de decese sunt încă înregistrate zilnic.

Pentru a opri pandemia, guvernul conservator grec a impus timp de doi ani măsuri stricte, de la izolare până la vaccinarea obligatorie a vârstnicilor, pentru a evita colapsul serviciilor spitaliceşti în mod tradiţional slabe.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version