Acasă Actualitate Primul caz de infectare cu variola maimuței, raportat de Cehia

Primul caz de infectare cu variola maimuței, raportat de Cehia

Primul caz de infectare cu variola maimuței, raportat de Cehia
Primul caz de infectare cu variola maimuței, raportat de Cehia (Foto: Europa FM)

Cehia a detectat, marți, primul său caz de infectare cu variola maimuței, relatează Reuters. Este vorba de o femeie care revenea în țară după ce a fost la un festival în Belgia, au anunțat oficialii cehi.

Pacienta este tratată la Spitalul Militar Central din Praga, a anunțat șeful Societății de Boli Infecțioase din Cehia, confirmând existența acestui caz, relatată de presa din țară, anterior.

Institutul Național de Sănătate Publică ceh a anunțat că un eșantion de la una dintre cele trei persoane testate a dat un rezultat pozitiv, însă că testele finale vor fi confirmate pe parcursul acestei săptămâni.

Persoana infectată a participat la un festival muzical la Antwerp

Persoana infectată a participat la un festival muzical la Antwerp la începutul lunii mai și a început să aibă simptome după întoarcerea în țară.

Mai multe țări din regiunea europeană a OMS au raportat cazuri confirmate sau probabile de variola maimutei (monkeypox) de la începutul lunii mai 2022. „Acesta nu este un eveniment obișnuit. În afară de unul, toate celelalte cazuri raportate recent nu au călătorit într-o zonă endemică”, arată OMS în informarea preluată de Ministerul Sănătății.

Italia, Suedia, Spania, Portugalia, SUA și Canada, precum și în Marea Britanie – unde a fost raportat primul caz european – se numără printre țările care au confirmat cazuri de variola maimuței. Duminică, Grecia a anunțat și ea că are în observație o suspiciune de variola maimuței, la un turist din Marea Britanie. 

Exit mobile version