Acasă Actualitate Patru persoane înjunghiate într-un atac în Norvegia

Patru persoane înjunghiate într-un atac în Norvegia

Patru persoane înjunghiate într-un atac în Norvegia
Patru persoane înjunghiate într-un atac în Norvegia

Patru persoane, potrivit informaţiilor preliminare, au fost înjunghiate vineri cu un cuţit de un bărbat în sudul Norvegiei, a anunţat poliţia, precizând că persoana suspectată de agresiune a fost arestată, informează Agerpres.

„În acest stadiu: trei persoane rănite şi o persoană rănită grav“, a scris poliţia pe Twitter.

După câteva minute, poliţia a informat pe acelaşi canal că are „controlul asupra autorului presupus“ al agresiunii şi că acesta şi-ar fi ales victimele la întâmplare.

Conform unor martori citaţi de media norvegiene, la locul incidentului au ajuns numeroase echipaje de poliţie, ambulanţe şi trei elicoptere dotate cu echipamente medicale.

Incidentul s-a produs în valea Numedal, în satul Nore, potrivit media norvegiene.

Regiunea este situată la nord de Kongsberg, oraş unde un atac cu arc şi cuţit a făcut cinci morţi în luna octombrie. Autorul agresiunii, un danez care, potrivit experţilor, suferă de tulburări psihice, este judecat începând de joi în Norvegia.

Exit mobile version