Acasă Actualitate Un membru al clanului Austrianu a continuat să comită aceleaşi fapte, deși...

Un membru al clanului Austrianu a continuat să comită aceleaşi fapte, deși e cercetat penal

Un membru al clanului Austrianu a continuat să comită aceleaşi fapte, deși e cercetat penal
Un membru al clanului Austrianu a continuat să comită aceleaşi fapte, deși e cercetat penal

Noi percheziţii au avut loc, vineri dimineaţă, în municipiul Ploieşti, la clanul interlop Austrianu, descinderile vizându-l pe unul dintre membri care, deşi se afla sub control judiciar într-o speţă privind infracţiuni rutiere, a continuat să încalce legea, au precizat, pentru Agerpres surse judiciare.

„În această dimineaţă, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti pun în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Ploieşti. Percheziţiile sunt efectuate în vederea documentării activităţii infracţionale a unei persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul rutier, ce ar fi fost comise în anii 2019, 2021, cât şi în cursul acestei luni”, a anunţat Poliţia Prahova.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că descinderile îl vizează pe C. L., membru al clanului interlop Austrianu, care în urmă cu circa două săptămâni a fost pus sub control judiciar într-un dosar privind săvârşirea a două infracţiuni la regimul rutier – conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere, şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Ulterior plasării sale sub control judiciar, C.L. a continuat să conducă autoturismul pe drumurile publice chiar dacă are permisul de conducere suspendat, au menţionat sursele citate. 

Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.
Exit mobile version