Acasă Actualitate Sindicatele au cerut Guvernului plafonarea prețurilor la energie şi gaze la nivelul...

Sindicatele au cerut Guvernului plafonarea prețurilor la energie şi gaze la nivelul din decembrie 2020

Conform OUG, angajările sunt stopate la stat: „În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publiceşi publice locale”nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, potrivit OUG, apare intedicţia ca o persoană să facă parte din doua sau mai multe consilii de administraţie. Proiectul prevede şi interdicţia cumulului pensie-salariu. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, operatorilor economici, prevăzuţi la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate”, se menţionează în proiectul de OUG.
Foto: G4Media.ro

Sindicatele au cerut joi Guvernului să dea o Ordonanță de urgență în care să plafoneze prețurile la energie și gaze naturale la nivelul din decembrie 2020, înainte de liberalizarea prețurilor, cel puțin pentru 6 luni de zile, a precizat Bogdan Hossu, liderul Confederației Sindicale Cartel Alfa, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria.

„Am avut azi un prim subiect legat de criza energetică și le-am propus ca, în conformitate cu legea Concurenței, Guvernul să dea o Ordonanță de urgență prin care să stabilească faptul că toate prețurile, și pentru operatorii economici, și pentru consumatorii casnici să fie cele din decembrie 2020, atât la energie electrică, cât și la gaz și să permită ca, în baza unui grup de lucru, creat de primul ministru, să se stabilească o serie de măsuri.

Domnul prim-ministru a spus că va lua în considerare propunerea și așteptăm să vedem care e decizia pentru că acum la 12 începe o ședință de Guvern, printre puncte fiind și analiza crizei energetice”, a declarat Bogdan Hossu, conform HotNews.

Hossu a mai spus că a cerut plafonarea prețurilor atât la nivelul producătorilor, cât și la nivelul furnizorilor

Hossu a mai spus că a cerut plafonarea prețurilor atât la nivelul producătorilor cât și la nivelul furnizorilor la nivelul din decembrie 2020, înainte de liberalizare.

„Bulversarea a plecat de la liberalizare, de la lipsa unor reglementări clare și lipsa de control și monitorizare a sistemului. Mai mult, acest lucru rezolva și problema ca să nu trimitem cetățenii afectați de această creștere după cai verzi pe pereți ori la ANRE ori la..(..) Premierul a zis că va analiza. O parte din partea patronală a susținut acest lucru pentru că și ei sunt afectați și trebuie rezolvat nu numai păentru anumite segmente, de exemplu marii operatori consumatori de energie, ci trebuie rezolvat si pentru operatorii mici și simplii cetăteni”.

Plafonarea prețurilor la un anumit nivel, făcută conform legii Concurenței

Plafonarea prețurilor la un anumit nivel poate fi făcută conform legii Concurenței.

„Termenul prevăzut în lege este de până la 3 ani cu posibilitatea de prelungire încă pentru 2 ani. Noi am cerut plafonarea temporară care rezolvă inclusiv stoparea alergării cetățeanului după diferite reclamații. Temporar înseamnă cel puțin 6 luni de zile, dar după mine cel mai bine ar fi 1 an de zile până la 1 ianaurie anul viitor timp în care se poate lucra ca să fie timp și pentru deznbaterea parlamentară pe actele normative care trebuie luate.”, a mai precizat liderul sindical. Declarațiile acestuia au fost făcute la finalul participării la Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social care a avut loc joi dimineața la palatul Victoria.

Se va introduce și obligativitatea nedebranșării consumatorilor

Guvernul vrea să adopte săptămâna viitoare prin ordonanță noi sancțiuni în cazul furnizorilor de energie care emit în mod eronat facturi la energie și gaze, respectiv amenda pe cifra de afaceri. În plus se va introduce și obligativitatea nedebranșării consumatorilor. Ordonanța va modifica legea 259 privind plafonarea și compensarea prețurilor la energie și gaze.
„Au emis milioane de facturi eronate catre clienti. Au făcut și în noiembrie și decembrie”, a spus miercuri ministrul Energiei Virgil Popescu.

Exit mobile version