Acasă Actualitate 375 de morți și 500 de răniți în Filipine, după trecerea taifunului...

375 de morți și 500 de răniți în Filipine, după trecerea taifunului Rai

375 de morți și 500 de răniți în Filipine, după trecerea taifunului Rai

Cel puţin 375 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 500 au fost răniţi, în Filipine, din cauza intemperiilor generate de taifunul Rai, afirmă oficiali din cadrul serviciilor de intervenţie, informează Antena3.

Taifunul Rai a generat rafale de vânt de până la 195 de kilometri pe oră, devastând numeroase regiuni din Filipine, în principal zonele Siargao, Dinagat şi Mindanao. În unele regiuni s-au produs şi alunecări de teren cauzate de intemperii.

Bilanţul victimelor este de cel puţin 375 de morţi şi aproximativ 500 de răniţi, iar 56 de persoane sunt date dispărute.

Circa 400.000 de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, informează Mediafax, citând BBC.

Preşedintele Rodrigo Duterte a survolat cu un elicopter zonele avariate. Mii de militari şi pompieri au fost mobilizaţi pentru operaţiunile de salvare. Guvernatorul Insulelor Dinagat, Arlene Bag-ao, a declarat că regiunea este devastată.

„Recoltele şi ambarcaţiunile au fost distruse. Ne-am pierdut casele şi nu avem resurse suficiente de alimente şi apă”, a afirmat el.

Exit mobile version