Acasă Actualitate (VIDEO) 76 de ani de la primul atac nuclear din istorie, cel...

(VIDEO) 76 de ani de la primul atac nuclear din istorie, cel de la Hiroshima

Japonezii comemorează 76 de ani de la atacul cu bomba atomică asupra orașului Hiroshima, primul atac nuclear din istorie.

Bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki au ucis peste 200 de mii de persoane și au avut efecte mulți ani după dezastru. Au precipitat capitularea Japoniei la 15 august 1945 și încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. A fost singura dată când au fost folosite arme atomice într-un conflict, dar japonezii care au trăit acel moment şi au supravieţuit au purtat povara momentului o viaţă întreagă.

Supravieţuitori, rude şi câţiva deminitari străini au asistat la o ceremonie, dimineaţă, la Hiroshima (vestul Japoniei) pentru a onora victimele şi a face apel la pace în lume, potrivit www3.nhk.or.jp.

Publicul larg a fost exclus de la ceremonie
 

Din cauza pandemiei, publicul larg a fost exclus de la ceremonie, ca şi în 2020, dar a putut urmări pe internet.

Participanţii, cu mască şi îmbrăcaţi în negru, au ţinut un minut de reculegere la ora 8.15 (joi 23.15 GMT), ora la care bomba atomică americană a fost lansată asupra oraşului acum 76 de ani.

Această tragedie “a învăţat omenirea că din a ameninţa pe alţii pentru a te apăra nu câştigă nimeni”, a declarat într-un discurs primarul din Hiroshima, Kazumi Matsui.

Supravieţuitorii şi municipalitatea din Hiroshima au propus recent CIO să invite sportivii de la Jocurile Olimpice să se alăture minutului de reculegere de la Tokyo.

Dar preşedintele CIO Thomas Bach nu a fost de acord cu propunerea, răspunzând în schimb într-o scrisoare că ceremonia de închidere a JO, duminică, va oferi ocazia de a aduce omagiu tuturor victimelor evenimentelor tragice.

Bilanțul victimelor

Bomba atomică de la Hiroshima a provocat moartea a 140.000 de oameni între august 1945 şi sfârşitul anului, şi cea lansată al Nagasaki, pe 9 august 1945, a făcut 74.000 de morţi în aceeaşi perioadă. Japonia a capitulat la 15 august 1945, punând astfel capăt celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ceremonia din acest an de la Hiroshima este prima după intrarea în vigoare în ianuarie a Tratatului internaţional ce interzice armele nucleare (TIAN).

Acest tratat nu a fost semnat de cele nouă ţări care deţin arma atomică: Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie, India, Pakistan, Israel şi Coreea de Nord.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version