Acasă Actualitate Cum combatem arderile ilegale cu Gărzi de Mediu care nu lucrează noaptea?

Cum combatem arderile ilegale cu Gărzi de Mediu care nu lucrează noaptea?

Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu transmite, negru pe alb, într-un răspuns la o adresă GdS, că angajaţii săi nu au atribuţii de patrulare şi inspecţie pe teren în timpul serii/nopţii, pentru că programul se încheie la ora 17:00. Vinerea, chiar la 14:00.

Când instituţia care ar trebui să aibă grijă de gestionarea arderilor ilegale nu lucrează exact atunci când au loc aceste acţiuni, combaterea fenomenului este o pură utopie. Iar episoadele de poluare extremă, iminente.

Garda de Mediu nu prea face de gardă

Gazeta de Sud a solicitat un punct de vedere Gărzii Naţionale de Mediu cu privire la programul de lucru al comisariatelor judeţene, în condiţiile în care cele mai multe probleme privind arderile ilegale de deşeuri apar noaptea, când comisariatele nu lucrează.

Concret, am întrebat:

  • În condiţiile în care fenomenele de arderi de deşeuri ilegale se petrec îndeosebi în timpul nopţii, de ce nu există echipe GNM care să facă ture de noapte pentru verificări în intervalul orar în care apar aceste probleme?
  • Care este poziţia GNM cu privire la această situaţie? Are în vedere instituţia măsuri pentru a remedia acest lucru şi pentru ca o echipă să asigure permanenţa pentru sesizările cetăţenilor, dar şi verificări din proprie iniţiativă în timpul nopţii?

În iarnă, când au existat mai multe episoade în care nivelul de poluare a fost extrem de ridicat în Craiova, mulţi cetăţeni s-au plâns că sună la Garda de Mediu şi nu răspunde nimeni sau li se transmite că instituţia nu are program la orele serii.

Program ca la stat

Garda de Mediu Dolj a răspuns unei adrese GdS că a mers, totuşi, în inspecţie noaptea, „în afara orelor de program” în urma numeroaselor reclamaţii din iarnă privind aerul poluat din Craiova. Instituţia a făcut, practic, un efort, pentru că inspectorii nu ar avea astfel de responsabilităţi. Garda nu prea stă de gardă.

Şi atunci cum combatem poluarea provenită din arderile ilegale, care se petrec îndeosebi noaptea?
Comisariatul Naţional al Gărzii de Mediu ne confirmă că inspectorii săi nu au atribuţii de inspecţie şi patrulare în afara orelor de program. Iar orele de program sunt ca la stat. 8:00 – 16:30, ba chiar 8:00 – 14:00 în zilele de vineri.

Serviciu de permanenţă, „pentru situaţii de urgenţă”

În răspunsul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu se vorbeşte de un serviciu de permanenţă ca suport pentru reclamaţiile la 112 . La acest apel, echipa de permanenţă intervine „în cazul producerii unor incidente/situaţii de urgenţă generate de riscuri specifice Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”. De patrulare şi inspecţii pe teren nu poate fi vorba. Paradoxal, astfel de acţiuni nu sunt reglementate la nivelul Gărzii de Mediu.

„Pentru perioada din afara programului, respectiv a zilelor de sâmbătă şi duminică, există serviciul de permanenţă, asigurat de o echipă de comisari la nivelul fiecărui comisariat teritorial. La apelul prin 112, echipa de permanenţă intervine în cazul profucerii unor incidente/situaţii de urgenţă generate de riscuri specifice Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor”, ni se transmite în răspunsul GNM.

„Arderea deşeurilor se combate prin acţiuni care nu sunt reglementate la nivelul GNM”

Cel mai uluitor este că Garda de Mediu spune clar că nu are reglementări pentru combaterea arderii deşeurilor pe timpul nopţii!

Arderea deşeurilor pe timpul nopţii „este o faptă contravenţională care se combate prin acţiuni specifice (patrulare, cercetare, identificare persoane), acţiuni care nu sunt reglementate la nivelul comisariatelor GNM, întrucât comisarii GNM nu sunt funcţionari publici cu statut special, aşa cum sunt poliţiştii sau personalul unităţilor operative, scrie GNM.

Cu alte cuvinte, avem o instituţie care ar trebui să răspundă de acţiuni ilegale care afectează mediul, dar în care există doar scop, nu şi mijloace.

Garde de Mediu aruncă mingea la poliţie

În lipsa acestor „reglementări” esenţiale, Garda de Mediu aruncă elegant mingea în terenul poliţiei locale:
„Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor se realizează, potrivit Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, atât de către comisarii GNM, cât şi de persoanele împuternicite din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţilor administraţiei publice locale (în structura cărora se află Poliţia Locală, care are personal cu statut special)”.

GNM mai ţine să precizeze că, în urma acţiunilor de inspecţie şi control desfăşurate conform Planurilor de acţiuni stabilite cu Poliţiile locale, Comisariatul a dispus în sarcina administraţiilor publice locale măsuri de supraveghere/patrulare a zonelor expuse la incinerări/depozitări de deşeuri şi de a impune măsurile legale, conform atribuţiilor mai sus menţionate.
Nu de puţine ori, când cetăţenii au sunat la poliţie sau la telefonul cetăţeanului pentru a reclama poluarea şi arderile ilegale, au fost însă direcţionaţi tot către… Garda de Mediu.

Exit mobile version