Acasă Actualitate Iohannis: Națiunea română a trecut peste multe momente dificile

Iohannis: Națiunea română a trecut peste multe momente dificile

Președintele Klaus Iohannis a participat la Piața Arcul de Triumf la ceremonia oficială de Ziua Națională a României.

Odată cu sosirea sa şi prezentarea onorului, ceremonia a început, cu intonarea Imnului Naţional. Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, dar și a victimelor pandemiei de coronavirus.

La ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, au participat și premierul Ludovic Orban, miniștrii și șefi de instituții, precum și medici aproximativ 150 de militari.

Potrivit MApN, pe timpul ceremoniei s-a ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2. Au fost trase 21 de salve de tun.

„În acest an, vom onora curajul şi sacrificiile înaintaşilor noştri făcând noi înşine sacrificiul de a renunţa la bucuria participării împreună la manifestările publice tradiţionale. Însă cu siguranţă vom fi împreună în spirit ca o naţiune puternică mereu unită şi solidară atunci când în joc este chiar salvarea ţării noastre. Din acest motiv, am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fiu în extrem de restrânsă, la care sunt invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical… Națiunea română a trecut prin multe momente dificile, doar uniți vom învinge”, a afirmat Iohannis.

Exit mobile version