Acasă Actualitate Cum va fi vremea în această iarnă

Cum va fi vremea în această iarnă

Iarna 2020 - 2021 va fi una normală
Iarna 2020 - 2021 va fi una normală

Iarna 2020 – 2021 va fi una normală, adică nu neapărat uşoară, cu posibile episoade de ninsori puternice, viscol şi ger, a afirmat, miercuri, Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM.

„Până acum, în ultimele săptămâni, regimul de vreme a fost specific pentru sfârşitul de toamnă, astfel că ne putem aştepta ca cel puţin până la sfârşitul anului să evoluăm într-un regim normal. Repet ceea ce spun mereu: o iarnă normală în România nu este neapărat o iarnă uşoară, pentru că pot apărea episoade cu fenomene severe de viscol şi ger, care nu lipsesc din nicio iarnă, dar acestea pot fi prognozate doar cu o săptămână, maximum 10 zile în avans”, a spus Georgescu, în conferinţa online Focus Energetic.

Ea a adăugat că în minivacanţa de Sfântul Andrei şi de 1 Decembrie există posibilitatea să fie precipitaţii mixte atât la munte, cât şi în zonele joase, transmite Agerpres.

De asemenea, de Sărbători s-ar putea să fie zăpadă la munte, a mai spus Georgescu.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version