Acasă Actualitate Belgia, în carantină totală. Restricții în Austria și Marea Britanie

Belgia, în carantină totală. Restricții în Austria și Marea Britanie

Belgia, ţara cu cea mai mare rată de răspândire a virusului din Europa, intră în carantină totală
Belgia, ţara cu cea mai mare rată de răspândire a virusului din Europa, intră în carantină totală

În Europa numărul de cazuri de coronavirus a trecut de 10 milioane, iar mai multe țări au impus măsuri restrictive pentru stoparea răspândirii noului coronavirus.

Belgia, ţara cu cea mai mare rată de răspândire a virusului din Europa, revine la carantina din primăvară, cu excepţia şcolilor şi a fabricilor, care-şi vor continua activitatea.

Măsuri similare a anunţat şi Austria, care a decis să interzică şi circulaţia între 8 seara şi 6 dimineaţa până la sfârşitul acestei luni. Austria închide restaurante şi cafenele. „Acum trebuie să acţionăm împreună pentru a reduce în mod decisiv numărul de noi infecții zilnice”, a spus cancelarul Sebastian Kurz.

Marea Britanie se pregăteşte şi ea de carantină de joi, şi aici rămân deschise şcolile, dar şi universităţile. Premierul Boris Johnson spune că nu există alternativă.

„Trebuie să acţionăm acum pentru a ţine sub control valul de toamnă”, a spus Johnson, care a subliniat că măsurile nu sunt la fel de dure ca în primăvară.

Reprezentanţi ai guvernului britanic spun că restricţiile ar putea dura chiar mai mult de o lună.

Exit mobile version