Acasă Actualitate Un egiptean de 75 de ani este cel mai bătrân fotbalist profesionist...

Un egiptean de 75 de ani este cel mai bătrân fotbalist profesionist din lume

Un egiptean de 75 de ani este cel mai bătrân fotbalist profesionist din lume
Un egiptean de 75 de ani este cel mai bătrân fotbalist profesionist din lume

Egipteanul Ezzeldin Bahader a fost desemnat de Guinness World Records drept cel mai bătrân fotbalist profesionist din lume, informează Goal.com, citat de digi24.

Bunicul de 74 de ani a încercat să doboare recordul la începutul anului, însă pandemia de coronavirus i-a întârziat performanța, după ce meciurile de fotbal în Egipt au fost anulate.

Bahader a jucat recent pentru echipa locală 6 Octombrie în fața celor de la El Ayat Sports, în a treia ligă egipteană, îndeplinând astfel cerințele pentru a fi numit de Guiness World Records cel mai bătrân jucător profesionist de fotbal din lume.

Recordul anterior aparţinea unui israelian de 73 de ani

Pentru a doborî recordul actual, bătrânul trebuia să joace în două meciuri dintr-o ligă profesionistă, iar primul l-a disputat pe 21 martie, însă pandemia de Covid-19 l-a împiedicat să-și continue misiunea.

Ezzeldin Bahader a ratat un penalti în meciul pierdut sâmbătă de echipa sa cu 3-2, însă recordul a fost dobândit, spre bucuria familiei sale.

„Visez să-mi dobor propriul record, doar pentru a-l face mai greu de doborât“, a declarat Bahader jurnaliștilor, după ce a doborât recordul stabilit de israelianul Isaak Hahyik la 73 de ani.

Ezzeldin Bahader va împlini 75 de ani pe 5 noiembrie, însă va trebui să-și găsească altă echipă, după ce a renunțat la contractul cu 6 Octombrie.

Egiptul mai deține recordul mondial pentru cel mai bătrân jucător care a jucat la Cupa Mondială, portarul Essam El Hadary evoluând la turneul din Rusia, din 2018, la vârsta de 45 de ani.

Exit mobile version