Acasă Actualitate Spital modular pentru pacienții COVID-19, deschis la Sibiu

Spital modular pentru pacienții COVID-19, deschis la Sibiu

O structură modulară de tip spital a fost deschisă la Sibiu
O structură modulară de tip spital a fost deschisă la Sibiu

O structură modulară de tip spital a fost deschisă la Sibiu, aici urmând să fie internați pacienții diagnosticați cu COVID-19. Unitatea are cabinete, sală de tratament și 25 de paturi în opt saloane cu grup sanitar propriu și a costat peste 6 milioane de lei.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a deschis sâmbătă structura modulară unde vor fi internați și tratați pacienții diagnosticați cu COVID-19.

Saloane cu grup sanitar propriu

Structura modulară de tip spital are cabinete pentru medici, asistente și registratură, sală de tratament și 25 de paturi în 8 saloane (cinci saloane a patru paturi fiecare și trei saloane care au în total cinci paturi).

Toate saloanele sunt dotate cu grup sanitar propriu, potrivit tribuna.ro.

Investiție de peste 6 milioane de lei

Structura modulară deschisă face parte dintr-un obiectiv de investiții amplu, care a fost finalizat recent și care constă în două pavilioane modulare, amplasate în spatele pavilionului chirurgical al spitalului. Acesta are o suprafață de circa 750 de mp.

Valoarea totală a proiectului a fost de peste 6 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de Consiliul Județean Sibiu.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version