Acasă Actualitate Renate Weber: Numărul reclamațiilor legate de sistemul sanitar aproape s-a triplat

Renate Weber: Numărul reclamațiilor legate de sistemul sanitar aproape s-a triplat

Renate Weber: Numărul reclamațiilor legate de sistemul sanitar aproape s-a triplat
Renate Weber: Numărul reclamațiilor legate de sistemul sanitar aproape s-a triplat

Renate Weber a afirmat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că cele mai multe petiţii primite de Avocatul Poporului în ultimele şase luni sunt legate de sănătate, iar volumul de muncă al celor din instituţie care se ocupă de acest domeniu s-a dublat, „dacă nu cumva chiar s-a triplat”.

  • „Aş zice că au fost două mari teme care ne-au interesat. Pe de o parte au constatat (…) durata excesivă a internărilor persoanelor asimptomatice. Când spun excesivă vorbesc de săptămâni întregi, de 63 de zile, cea mai lungă perioadă pe care o ştiu eu, care mi-a fost adusă la cunoştinţă, e de 68 de zile şi chiar privea un medic. Dar au mai fost situaţii, săptămâni întregi, în orice caz, peste o lună. Problema a fost, pe de o parte, că se dispunea internarea, dar pe de altă parte neexternarea lor. Li se cerea tot timpul să aibă două teste negative la interval de câteva zile. Or testele acestea, vedeţi şi dvs., mai recunosc o rămăşiţă din virus şi ies pozitive.
  • Aşa se face că au fost persoane care au rămas şi câte două luni în spital şi sigur că lucrul acesta a fost de interes pentru noi, pentru că nu e vorba numai de ocuparea unui pat în spital, e vorba inclusiv de traumele pe care persoanele alea care se simt sănătoase le au stând într-un spital de unde nu puteau să iasă, că erau pur şi simplu carantinate în acea cameră de spital”, a susţinut Renate Weber, citată de News.ro.

Ea a spus că un alt aspect este legat de „neacordarea asistenţei medicale fireşti” unor pacienţi care suferă de alte afecţiuni.

Avocatul Poporului a susținut că le-a scris celor de la Ministerul Sănătăţii încă din 10 aprilie cu privire la situaţii în care unele persoane nu au beneficiat de „asistenţă medicală minimală” în pandemia de COVID-19.

În ceea ce priveşte recomandarea făcută în 18 iunie ministrului Sănătăţii cu privire la internarea celor diagnosticaţi cu COVID-19, dar asimptomatici, Renate Weber a arătat că acea recomandare ar fi fost făcută în urma unei petiţii primite de la sute de medici.

„Să ştiţi că asta nu am făcut-o pentru că dintr-o dată noi am devenit experţi în medicină, ci pentru că primisem aici o petiţie semnată de 722 de medici care ne relatau efectele extrem de negative şi puternice atât asupra pacienţilor asimptomatici, dar internaţi cât şi faptul că fiind spitalele ocupate cu aceşti pacienţi ceilalţi nu mai puteau beneficia de asistenţa firească”, a declarat Weber.

Exit mobile version