Acasă Actualitate Încă două cazuri de coronavirus la TVR

Încă două cazuri de coronavirus la TVR

Încă două persoane din Televiziunea publică au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, a informat în această dimineață instituţia.

Potrivit procedurilor, a fost anunţat medicul de familie şi cabinetul medical al instituţiei care au luat măsurile necesare în aceste două cazuri – al 12-lea şi al 13-lea – înregistrate în SRTv, precizează un comunicat transmis AGERPRES.

„Facem precizarea că infectarea nu s-a produs în TVR; între aceste persoane şi cele anterior depistate pozitiv nu există nicio legătură”, arată sursa citată.

În context, conform comunicatului, conducerea TVR a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri: dezinfecţii atât în spaţiile în care s-au aflat persoanele respective, cât şi în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie. 

Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.
Exit mobile version