Acasă Actualitate Germania: Un român a murit din cauza COVID-19 și alți 37 sunt...

Germania: Un român a murit din cauza COVID-19 și alți 37 sunt confirmați pozitiv

Au fost confirmate 996 de cazuri pozitive de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul lucrătorilor români la o companie de prelucrare a cărnii din Rheda-Wiedenbruck, Germania
Au fost confirmate 996 de cazuri pozitive de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul lucrătorilor români la o companie de prelucrare a cărnii din Rheda-Wiedenbruck, Germania

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că 37 de cetăţeni români din localitatea germană Magdeburg au fost confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, iar un român a murit, din cauza complicaţiilor COVID-19.

MAE precizează că, potrivit datelor comunicate de către autorităţile locale, au fost confirmate 38 de cazuri de infectare în rândul cetăţenilor români: 36 de cetăţeni români prezintă simptome uşoare, un cetăţean este internat, acordându-i-se tratament medical specific, iar o altă persoană a decedat la spital, în urma complicaţiilor.

Familia persoanei decedate a fost notificată de către autorităţile germane, fiind prezentă pe teritoriul Republicii Federale Germania.

De asemenea, MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la situaţia menţionată.

Exit mobile version