Acasă Actualitate Elevii şi preşcolarii intră în vacanţa mare

Elevii şi preşcolarii intră în vacanţa mare

Elevi
Elevii şi preşcolarii intră vineri, după finalizarea cursurilor, în vacanţa mare, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Elevii şi preşcolarii intră vineri, după finalizarea cursurilor, în vacanţa mare, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Pentru prima oară, în acest an, ceremoniile de final de an şcolar au avut loc în condiţii speciale, având în vedere măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

De altfel, elevii şi preşcolarii nu au mai intrat în sălile de curs de la mijlocul lunii martie, din cauza pandemiei de COVID-19.

În toată această perioadă, ei au desfăşurat lecţii online.

Materia neparcursă în acest an şcolar va fi recuperată în anul şcolar viitor, după cum anunţa ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

În acest an, mediile sunt încheiate cu minimum două calificative sau note, aşa cum preciza, la sfârşitul lunii aprilie, ministrul Anisie, fără a se susţine teze.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, anul şcolar 2020 – 2021 ar urma să înceapă la mijlocul lunii septembrie, însă revenirea efectivă în sălile de clasă a elevilor şi preşcolarilor va fi decisă de autorităţi în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version