Acasă Actualitate O pacientă a cântat la vioară în timp ce chirurgii îi îndepărtau...

O pacientă a cântat la vioară în timp ce chirurgii îi îndepărtau o tumoare din creier

Mamă a patru copii, moartă în spital după o anestezie
Mamă a patru copii, moartă în spital după o anestezie

O pacientă din Marea Britanie a interpretat la vioară Mahler și Gershwin, în timp ce era operată pe creier pentru extragerea unei tumori, informează Hotnews, citând Reuters. Femeia a cântat în timpul intervenției chirurgicale pentru ca medicii să poată monitoriza mai bine activitatea creierului în așa fel încât să se asigure că nu îi afectează capacitatea de a cânta, scrie Reuters. De 40 de ani, muzica este marea pasiune a femeii.

Dagmar Turner, 53 de ani, un fost consultant în domeniul managementului, a cântat la vioară pe parcursul operației, tumoarea fiind localizată în lobul drept frontal al creierului, aproape de zona care controlează mișcările mâinii stângi.

Pentru a nu-i afecta capacitatea de a cânta, profesorul Keyoumars Ashkan, consultant la Spitalul de Neurochirugie King’s College, a venit cu ideea de a urmări activitatea creierului în timp ce pacienta cântă.

A interpretat piese de Mahler şi Gershwin

Turner a interpretat muzica lui Gustav Mahler, clasicul ”Summertime” al lui George, dar și piese ale cântărețului spaniol Julio Iglesias.
”A fost pentru prima dată când un pacient a cântat în timpul operației. Am reușit să înlăturăm 90% din tumoare, inclusiv acele zone care erau predispuse la o activitate agresivă, reușind, în același timp, că îi păstrăm intactă funcționalitatea mâinii stângi”, a spus medicul care a operat-o.

„Vioara este pasiunea mea. Cânt de la 10 ani, iar gândul că nu aș mai fi putut face asta era dureros”, a spus și femeia.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version