Acasă Actualitate Cine au fost teroriștii de la Revoluție, conform lui Iliescu

Cine au fost teroriștii de la Revoluție, conform lui Iliescu

Fostul președinte Ion Iliescu a rememorat, într-un interviu pentru Mediafax, cum a trăit Revoluția din decembrie 89, cine au fost teroriștii, de ce au fost executați atât de repede soții Ceaușescu și cum anarhia a fost un pericol real pentru România acum 30 de ani.

Întrebat unde au dispărut teroriștii, deși unii au fost filmați prin spitale sau când au fost prinși, Ion Iliescu a răspuns: „Asta reflectă situația în care ne aflam, lipsa totală de organizare pentru procesul la care asistam. Pentru procesul în care intrase viața în general, viața publică din societatea noastră, am putut constata faptul ca atare, dar în ultimă instanță faptul că, până la urmă, indiferent de unde erau, ce erau, că erau suspiciuni că erau străini, că veniseră niște arabi care fuseseră implicați… nu s-a putut nici asta dovedi, că aceia au acționat. Deci au fost oamenii legați de interesele clanului Ceaușescu, care s-au simțit datori să își îndeplinească misiunea lor pentru care fuseseră plătiți. În momentul în care au văzut că totul se prăbușește, au și dispărut. Și e păcat că nu au fost judecați ca atare”.

Iliescu a vorbit și despre execuția soților Ceaușescu și pericolele care au urmat Revoluției. Interviul integral despre evenimentele din decembrie 1989, aici.

Exit mobile version