Primăria Lugoj a deschis spre vizitare ştrandul municipal înainte de alegerile europarlamentare, la care au început lucrările în urmă cu şapte ani. Acesta se află lângă un SPA inaugurat în urmă cu trei ani, în preajma alegerilor locale, dar care nu a fost dat în folosinţă nici până în prezent, informeaza Mediafax.

Primăria Lugoj, din judeţul Timiş, a luat decizia de a deschide ştrandul municipal înainte de alegerile europarlamentare, însă doar spre vizitare. Astfel, potrivit reprezentanţilor instituţiei, timp de patru zile, până duminică, ştrandul poate fi vizitat gratuit. Apoi, dacă vremea va permite, ştrandul va intra în programul normal de funcţionare.

„Primăria Lugoj aduce la cunoştinţa lugojenilor că ştrandul municipal complet renovat şi utilat este pregătit pentru funcţionare. În ultima parte a acestei săptămâni, ştrandul municipal poate fi vizitat de cetăţeni. Imediat ce starea vremii va permite şi temperatura apei din bazine depăşeşte 21° C, ştrandul municipal va intra în programul normal de funcţionare”, a informat Primăria Lugoj.

Lucrările la ştrand au început în anul 2012, termenul iniţial de finalizare fiind în 2015. Recepţia finală a lucrărilor a avut loc însă abia în toamna anului trecut. În total, ştrandul are un bazin de sărituri cu trambulină, un bazin de agrement, un bazin pentru copii, un bazin pentru tobogan, un râu cu sens unic, două jacuzzi, opt duşuri şi două saune.

Primarul oraşului Lugoj, Francisc Boldea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că investiţia la ştrandul în aer liber se ridică la 1,6 milioane de euro, banii fiind alocaţi din bugetul propriu al municipalităţii.

Când vremea va permite, adică vom avea între 21 şi 24 de grade Celsius, vom deschide ştrandul. Deocamdată, ne-am gândit să lăsăm oamenii câteva zile să vină să-l vadă, i-am chemat să vină să-l viziteze. În prima zi a fost vizitat de 200 de persoane. Toate lucrările sunt finalizate, vom avea între şase şi zece salvamari. Biletul de intrare va fi cinci lei pentru copii şi zece lei pentru adulţi, nu plătesc pentru şezlong, pentru măsuţe sau colac, pentru că noi am vrea să vină lumea”, a afirmat Francisc Boldea.

Lângă ştrandul în aer liber se află şi un SPA, cu bazin acoperit, ambele făcând parte dintr-un complex de agrement. SPA-ul a fost inaugurat în anul 2016, chiar înaintea alegerilor locale. Însă SPA-ul nu a fost funcţional niciodată.

Ramona OLARU
Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”