Liberalii doljeni au susţinut, vineri, o conferinţă de presă în care au arătat că votul pentru alegerile de duminică este extrem de important, nu numai pentru ceea ce se va întâmpla în Europa, dar şi pentru scena politică internă. „Poate să reprezinte o adevărată moţiune de cenzură pentru alianţa de la guvernare PSD-ALDE, precum şi pentru fratele lor mai mic, UDMR. De asemenea, rugăm cetăţenii să se prezinte în număr cât mai mare la vot. Dacă referendumul trece, cei de la PSD vor înţelege că nu pot să dea ordonanţe de urgenţă pentru amnistie şi graţiere”, a spus şeful PNL Dolj, Ştefan Stoica. Acesta a criticat şi inaugurarea de campanie electorală la care a recurs PSD pentru drumul expre Craiova-Piteşti. Inaugurarea lucrărilor nu ar fi  decât o regie ieftină, de campanie, pentru că în acest moment, din punct de vedere legal, „nu există finanţare UE pentru proiect, nu a fost predat amplasamentul, nu există proiect, avize şi autorizaţie de construire”.
Senatorul Mario Oprea a amintit că vineri PNL a împlinit 144 de ani de existenţă, timp în care a dat cel mai bun primar din istoria de până acum a Craiovei, Nicolae Romanescu. Şi tot Craiova a dat un alt mare om de stat liberal, Eugeniu Carada, fondatorul Băncii Naţionale a României. În schimb, PSD nu a reuşit decât să pună trei borduri în câmp, aluzie la inagurarea lucrărilor la drumul expres.
Deputatul Nicolae Giugea s-a arătat extrem de deranjat de modul în care TVR Craiova a reflectat campania electorală. „Voi sesiza CNA pentru activitatea TVR Craiova. Aceasta a devenit televiziunea de casă a PSD. Toate jurnalele de ştiri au fost, de fapt, emisiuni electorale”, a spus Giugea. TVR Craiova a dat un comunicat de presă prin care s-a disociat de opinia unei jurnaliste a postului, Ramona Săseanu, care a postat pe o reţea de socializare poze din care reieşea că şantierul drumului expres Craiova-Piteşti, inaugurat cu mare pompă de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi de Liviu Dragnea, era a doua zi gol. De asemenea, Nicolae Giugea a criticat declaraţiile ministrului Cuc, care a spus că, în luna august, vor fi demarate lucrările la un nou tronson din centura de sud a Craiovei. El a amintit că, la votarea bugetului de stat pe 2019, a avut un amendament prin care a cerut bani pentru centura de sud. „Olguţa Vasilescu, împreună cu toată echipa de la Dolj, a ieşit din sală, numai să nu voteze amendamentul”, a mai spus Giugea.
La rândul său, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, candidat pe lista PNL pentru un nou mandat, a spus că PSD îi consideră pe români „ignoranţi”. „Să pui canciocul la temelia unui drum expres, să inaugurezi a zecea oară o conductă de gaze… Ei cred că româniii sunt ignoranţi. De aceea, eu am o rugăminte: ieşiţi la vot, arătaţi-le că nu sunteţi ignoranţi! Dacă credeţi că partidele nu vă reprezintă, votaţi candidaţi independenţi. Dar ieşiţi la vot! Şi în nici un caz nu votaţi PSD-ALDE sau UDMR. După o administraţie PSD de zeci de ani, s-au golit satele și străzile. Oamenii au plecat din Oltenia pentru că nu mai aveau unde să muncească. Suntem a şaptea cea mai săracă regiune a Europei. Aici ne-au adus pesediştii. Ieşiţi la vot!”, a încheiat Marinescu.
Bogdan GROȘEREANU
Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.