Motivarea instanței supreme în dosarul Kovesi: Acuzații neprobate și neclare, măsuri nelegale



Motivarea hotărârii prin care instanța supremă a dispus revocarea controlului judiciar impus Laurei Codruța Kovesi de către procurorul Secției Speciale Adina Florea în dosarul extrădării lui Nicole Popa desființează toate acuzațiile aduse fostei șefe DNA, scrie Hotnews. Despre fiecare dintre acuzațiile aduse, adică luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, judecătorul Înaltei Curți stabilește că “este lipsită de precizie, claritate și de suport probator”, iar controlul judiciar a fost nelegal.

“Judecătorul de drepturi și libertăți reține neîndeplinirea condițiilor necesare începerii urmăririi penale în personam și punerii în mișcare a acțiunii penale (lipsă de claritate a acuzațiilor, aspect ce echivalează cu inexistență notificării oficiale, existența unui caz de stingere sau împiedicare a exercitării acțiunii penale, lipsa probelor), nemotivarea ordonanței prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, impunerea altor obligații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege. Toate aceste vicii se subsumează unor condiții de legalitate care, odată dovedite, fac inutilă analiză elementelor ce țin de temeinicie”, se arată în motivarea deciziei pronunțate în 3 aprilie, potrivit Ziare.com.

În ceea ce privește acuzația de luare de mită, instanța supremă arată că “ansamblul înscrisurilor de la dosar și martorii audiați, angajați M.A.I., au atestat, dincolo de orice dubiu în acest moment procesual și în baza prezentului probatoriu, derularea unei proceduri de achiziție publică pentru identificarea companiei apte a presta activitatea de transport aerian, încheierea unui contract de prestări servicii, efectuarea plătii de beneficiar (M.A.I., prin I.G.P.R.) în contul prestatorului de servicii (SC Țiriac). Chiar în ipoteza divizării plății transportului, aceasta nu se poate consideră a fi un beneficiu sau folos personal obținut de Laura Codruța Kovesi”. Mai mult, arată judecătorul ICCJ, chiar în ipoteza în care plata transportului s-ar fi realizat în maniera susținută de denunțător, aceasta nu se poate considera beneficiu sau folos personal obținut de Laura Codruța Kovesi, iar aducerea în țară a lui Nicolae Popa “a fost generată de necesitatea punerii în executare a unei hotărâri penale definitive, interesul putând fi colectiv, general, iar nu individual, particular”.

În ceea ce privește acuzația de mărturie mincinoasă, instanța supremă spune că “procurorul nu a explicat în cuprinsul acuzației (și nici anterior, în cursul audierii că martor) de ce aceste elemente referitoare la caracterizarea unei relații considerate private (a martorului cu denunțătorul) ar fi constituit o împrejurare esențială pentru cercetare. (…) Această omisiune de a explică pertinent și coerent limitele și elementele de fapt vizate de audiere și, ulterior, valorificarea conținutului declarației împotriva persoanei audiate aruncă spectrul arbitrariului asupra acuzației de mărturie mincinoasă”.


Judecătorul ICCJ mai arată în motivare că măsura dispusă de Adina Florea în cazul fostei șefe a DNA este nelegală, procurorul adăugând la lege și impunând o obligație care nu se regăsește în cele enumerate expres și limitativ de lege ori care excede celor atestate de jurisprudența anterioară”.

În 3 aprilie, instanța supremă a decis ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi, ceea ce a însemnat și ridicarea interdicțiilor, între care cea de a părăsi țara. Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost definitivă. Măsura controlului judiciar a fost luată de Secția pentru anchetarea magistraților în plină procedură pentru numirea procurorului șef european, post pentru care Kovesi candidează și este favorita Parlamentului European. Autoritățile de la Bruxelles au acuzat Guvernul de la București că astfel încearcă să o împiedice pe fosta șefă a DNA să ajungă la conducerea Parchetului European.

Dosarul în care Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar este cel deschis în urma unui denunț al fostului deputat PSD fugar în Serbia Sebastian Ghiță. El a acuzat-o pe Kovesi că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară din Indonezia fostul șef al FNI Nicolae Popa, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese condamnat definitiv la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. Secția pentru investigarea faptelor din justiție susținea că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit suma de 268.689,36 de lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea lui Nicolae Popa.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 16 mai 2019

Actualitate

» Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, la 20 de ani
» APIA: 840.600 de cereri unice de plată au fost depuse de fermieri. Doljul, locul doi pe ţară
» Preşedintele Iohannis îndeamnă românii să iasă la vot: Votaţi „DA“ şi nu-i lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru
» Sondaj: 76,4% dintre românii intervievaţi cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. În topul îngrijorărilor: nivelul corupţiei
» George Simion: Românii din Ucraina, condamnaţi la dispariţie. Să ne trezim măcar în al 12-lea ceas!
» Motivarea instanței supreme în dosarul Kovesi: Acuzații neprobate și neclare, măsuri nelegale

Publireportaj

» Votează „Da“ la referendum, votează pentru Europa. Corupția ne arde la buzunar!
» Comunicat de presă: Anunţ de finalizare implementare proiect “Modernizare atelier croitorie Mariposa” POR 2.1A Microîntreprinderi

Local

» Prima unitate de poliție dotată cu defibrilator este la Slatina

Dolj

» Cenuşă în loc de aer la marginea Craiovei
» 14 milioane de euro în plus pentru drumul Craiova – Cetate
» În weekend începe dezinsecţia în Craiova
» Aglomeraţie mare la târgul de joburi „Jobs4IT“
» Blestemul Electroputere: 294 de persoane vor fi disponibilizate
» Întreruperi energie electrică de luni
» Dolj: Cele trei persoane prinse cu peste 3.000 de pachete de ţigări de contrabandă, arestate preventiv
» SE Craiova II, amendată cu 100.000 de lei pentru poluarea aerului cu zgură şi cenuşă
» UPDATE Dolj: Prima staţie de irigaţii din ţară cu panouri fotovoltaice, inaugurată la Călăraşi
» Noaptea Europeană a Muzeelor, la Muzeul Olteniei
» Viitorii subofiţeri în practică la IJJ “Mihai Bravul” Dolj

Gorj

» Opt baze sportive, inaugurate în curând
» Doar 16 fermieri în programul „Tomata“
» Bugetul din fonduri UE pentru noile investiţii în apă şi canal
» Premierul Dăncilă, aşteptat în Gorj
» Gorj: Conferinţă pe tema importanţei votului, adresată elevilor de clasa a XII-a
» (Video) Beciuri și curți inundate la Târgu-Jiu
» Viorel Gârbaciu, cetăţean de onoare post-mortem al oraşului Târgu Jiu
» (Video) Gorj: Furtună cu grindină la Târgu-Jiu
» Gorj: Mai multă zăpadă pe Transalpina

Mehedinţi

» Mehedinţi: Amenzi rutiere de peste 29.000 de lei, în doar 24 de ore
» IPJ Mehedinţi recrutează candidaţi pentru admiterea în instituţiile MAI
» Mehedinţi: Minor identificat de polițiști după ce a sustras bunuri dintr-o grădiniță

Vâlcea

» Vâlcea: Un autoturism a intrat într-un tir, pe DN7
» Vâlcea: Tânăr mort după ce un proiectil a explodat la Uzina Mecanică Băbeni
» Vâlcea: Tânăr din Bălceşti, reţinut

Sport

» Regrupaţi-vă şi luptaţi onorabil!
» Burcea: SCM va juca în Cupa EHF
» Arătaţi-vă valoarea!
» Fotbal / Cicâldău şi Papură au prefaţat meciul cu Viitorul (VIDEO)
» Campionatul Naţional Universitar de Tenis de masă la Universitatea din Craiova
» Simona Halep, învinsă la Roma
» Handbal (f) / Bogdan Burcea este sigur că SCM Craiova va juca în Europa (VIDEO)

Sanatate

» Somnul insuficient poate provoca depresie, anxietate şi chiar diabet
» De ce îți este mereu foame
» Dr. Florin Ioan Bălănică: „În România, sportul este privit absolut eronat“

Magazin

» Ce faci în weekend?
» Mistere din subteranele României
» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Tartă mousse de cătină
» Bancul zilei

Top