Acasă Actualitate După o lungă agonie, copilul de opt luni, strâns de gât de...

După o lungă agonie, copilul de opt luni, strâns de gât de mama sa, a murit

Medici trimiși în judecată după ce au lăsat să moară un copil născut prematur
Medici trimiși în judecată după ce au lăsat să moară un copil născut prematur

Copilul de opt luni care a fost strâns de gât de mama sa, cunoscută ca suferind de depresie, a murit, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Pediatrie din Galaţi. Mama va fi supusă unei expertize psihiatrice şi ar putea fi acuzată de omor calificat, transmite Mediafax.

Incidentul a avut loc sâmbătă, într-un apartament din oraşul Galaţi. Potrivit poliţiştilor, IPJ Galaţi a fost sesizat că o femeie şi-ar fi strâns de gât fiul, în vârstă de 8 luni.

Femeia este cunoscută ca suferind de depresie, iar la sosirea ambulanţei aceasta avea venele tăiate.

Ambulanţa a făcut manevre de resuscitare asupra copilului, reuşind să-l stabilizeze hemodinamic şi să-l transporte la spital. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, bebeluşul a murit, au declarat surse medicale, pentru corespondentul MEDIAFAX.

„Din primele verificări s-a constatat că femeia suferă de depresie, fiindu-i administrate medicamente în acest sens, iar când soţul, împreună cu celălalt fiu, s-au întors de la cumpărături, aceasta le-a spus că l-a sugrumat pe celălalt copil al lor”, au spus reprezentanţii IPJ Galaţi.

După moartea copilului, anchetatorii vor solicita realizarea unei expertize psihiatrice pentru a stabili încadrarea faptei. În funcţie de rezultatele expertizei, femeia care şi-a omorât copilul ar putea fi acuzată de omor calificat.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version