Tudorel Toader a reacţionat joi cu privire la acuzaţiile că ministerul condus de el ar fi refuzat avizarea celor două OUG privind modificarea Codurilor penale, spunând că, de fapt, MJ ar fi trebuit să fie iniţiator şi a spus că motivele aşa zisei ”neavizări” ţin de lipsa urgenţei acestor ordonanţe.
Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a început joi seara, pe pagina sa de Facebook, seria promisă a dezvăluirilor despre ”epopeea neavizării” Codurilor penale, în urma acuzaţiilor care i-au fost aduse de PSD înainte şi după retragerea încrederii partidului şi demisia sa de la Ministerul Justiţiei.
Epopeea „neavizării” Codurilor penale!
Prealabilă precizare: deşi este folosită în spaţiul public, exprimarea este greşită – nu avem Coduri penale, avem un Cod penal şi un Cod de procedură penală.
Istoric:
În aprilie 2017, am transmis o scrisoare către sistemul judiciar, către Facultăţile de Drept, către toţi participanţii la activitatea de înfăptuire a justiţiei, pentru a formula eventuale propuneri de modificare a celor patru Coduri /penal, civil, procedură penală şi procedură civilă/care să fie puse în dezbatere publică, formulând o eventuală propunere de lege ferenda.
La solicitarea CSM, termenul de formulare a eventualelor propuneri a fost prelungit.
În octombrie 2017 a fost înfiinţată Comisia specială comună a Camerei deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.
În iulie 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege, iniţiat de către MJ, pentru modificare Codului penal, în acord cu deciziile CCR, precum şi pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă, iniţiativă legislativă care a fost transmisă Parlamentului pentru legiferare.
În noiembrie 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege, iniţiat de către MJ, pentru modificare Codului de procedură penală, în acord cu deciziile CCR, precum şi pentru transpunerea Directivei privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie, iniţiativă legislativă care a fost transmisă Parlamentului pentru legiferare.
În fapt:
Cele două iniţiative legislative au ajuns la Comisia specială.
Faţă de forma iniţiată de MJ, comisia specială a adăugat multe alte soluţii legislative, reformulând cele două proiecte de lege, care au fost adoptate într-un scurt interval de timp.
Ajunse la promulgare, cele două proiecte de lege au fost criticate sub aspecte de neconstituţionalitate şi trimise la CCR pentru a efectua controlul a priori( înainte de promulgare).
CCR – instanţa de contencios constituţional, a constatat:
– faptul că multe soluţii legislative nu au fost criticate, soluţii nesupuse analizei, în condiţiile în care instanţa nu se poate substitui autorului sesizării;
– faptul că unele soluţii sunt constituţionale;
– faptul că unele soluţii sunt neconstituţionale.
Din motive greu de explicat, Parlamentul nu a continuat să finalizeze cele două proiecte de lege, prin luarea în considerare a deciziilor CCR, decizii pronunţate în controlul a priori !
Într-o şedinţă a CEX ului, a fost avansată ideea preluării prin OUG a unora dintre soluţiile cuprinse în cele două proiecte de lege, procedându-se astfel la modificarea celor două Coduri, pentru ” punerea în aplicare a programului de guvernare”.
Opiniile au fost împărţite, în sensul preluării:
– numai a soluţiilor declarate constituţionale;
– şi a soluţiilor care pot fi modificate în acord cu deciziile CCR;
– şi a soluţiilor care nu au fost criticate, de unde se poate trage concluzia faptului că sunt constituţionale !
Întrebare?
Este corect să vorbim despre „neavizarea” celor două proiecte de OUG, în condiţiile în care MJ ar fi trebuit să fie iniţiator ?
Răspuns,
Da, pentru că forma celor două proiecte de OUG a fost primită la MJ, elaborată fiind în alte centre de reflecţie !
Motivele „neavizării”/în mod corect neînsuşirii/ celor două proiecte de OUG pentru modificare Codului penal şi a Codului de procedură penală:
– lipsa urgenţei adoptării unei OUG, în sensul prevederilor din Constituţie şi a jurisprudenţei CCR. Necesitatea îndeplinirii programului de guvernare nu poate fi invocată drept urgenţă pentru adoptarea unei OUG;
– nu constituite urgenţă nici voinţa adoptării unor soluţii legislative mai favorabile, precum: reducerea termenelor de prescripţie a răspunderii penale; reducerea fracţiilor de executare a pedepselor, pentru a se putea solicita liberarea condiţionată; dezincriminarea unor infracţiuni etc.;
– falsitatea motivelor invocate – încercarea de a se crea o percepţie eronată. Legiuitorul sau Guvernul, după caz, trebuie ca în termen de 45 de zile să modifice legea, în acord cu deciziile de neconstituţionalitate, doar atunci când respectiva decizie se pronunţă cu privire la o lege în vigoare, în controlul a posteriori. Atunci când decizia se pronunţă cu privire la un proiect de lege, în controlul a priori, nu există obligaţia pozitivă ca în termen de 45 de zile sa fie modificată lege, în sensul transpunerii soluţiilor legislative declarate ca fiind constituţionale. În această ipoteză, legiuitorul poate să renunţe la finalizare respectivului proiect de lege, însă, în ipoteza continuării legiferării, trebuie să ţină cont de respectivele decizii şi de considerentele acestora;
– lipsa voinţei de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, în acord cu obligaţiile izvorâte de numeroasele decizii de neconstituţionalitate pronunţate în ultimii ani, în sensul celor două proiecte de lege din iulie, respectiv noiembrie 2017, proiecte iniţiate de către MJ;
– potrivit jurisprudenţei CCR, Guvernul nu poate adopta o OUG, substituindu-se legiuitorului, prin preluarea unui proiect aflat în dezbateri parlamentare/ facem referire, cu titlu exemplificativ, la decizia de neconstituţionalitate a OUG prin care era preluat, în formă modificată, proiectul Legii educaţiei naţionale!
PS:
nu cred în afirmaţiile potrivit cărora, solicitându-se modificare Cp şi a Cpp prin OUG, în locul procedurii parlamentare normale, s-a încercat evitarea testării majorităţii parlamentare, evitarea controlului de constituţionalitate, sau a unui eventual transfer de responsabilitate !
