12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGSU: Peste 1.300 de intervenții în Noaptea de Înviere

IGSU: Peste 1.300 de intervenții în Noaptea de Înviere

Salvatorii au intervenit, în Noaptea de Înviere, la peste 1.300 de cazuri, cele mai multe fiind de acordare a primului ajutor medical. Din cauza condițiilor meteo, 35 de copaci au fost doborâți, trei mașini și șapte acoperișuri fiind avariate, informeaza Hotnews.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), citat de Mediafax, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 1.302 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, la 1.070 cazuri SMURD, dintre care 1.062 pentru acordarea primului ajutor medical și opt misiuni de descarcerare, precum și pentru 136 situații pentru înlăturarea efectelor vremii.
„Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a crescut cu 25% față de perioada similară a anului trecut, în special pe fondul creșterii solicitărilor SMURD de prim-ajutor de urgență. Pe timpul slujbelor de Înviere, 31 persoane au fost asistate medical la fața locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unitățile spitalicești pentru investigații suplimentare”, au transmis, duminică, reprezentanții IGSU.
În urma precipitațiilor și vântului, au fost semnalate efecte negative în patru județe, respectiv Alba, Hunedoara, Mureș și Timiș.
„Pompierii militari împreună cu autoritățile publice locale au acționat pentru degajarea a 35 copaci doborâți, 5 cabluri electrice și 7 elemente de construcție desprinse, fiind avariate 3 autoturisme și 7 acoperișuri de imobile. Totodată, a fost evacuată apa din 5 curți și subsoluri inundate”, au mai arătat reprezentanții IGSU.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS