17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod galben de inundaţii pentru râuri din 18 judeţe. Vezi ce zone vor fi afectate de precipitaţiile prognozate

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 18 judeţe. Vezi ce zone vor fi afectate de precipitaţiile prognozate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, astăzi, o atenţionare nowcasting Cod galben de inundaţii pentru râuri din 18 judeţe, valabilă până duminică, la ora 24.00, informează Agerpres.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotei de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Vadu Crişului, Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş).

De asemenea, fenomene similare se vor produce şi râurile din bazinele hidrografice Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bârzava – bazin superior şi mijlociu, Caraş (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Jiu – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Filiaşi (judeţele Hunedoara şi Gorj), Lotru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Olteţ – bazin superior, Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Vâlcea, Gorj, Argeş), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bistriţa – bazin superior şi afluenţi amonte S.H. Straja (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS