Acasă Actualitate Incendiu în fostul Teatru de Păpuşi

Incendiu în fostul Teatru de Păpuşi

Foto: Monumentalist

Incendiu în fostul Hotel Victoria – cunoscut până nu demult ca Teatrul de Păpuși – din Craiova, str. A.I. Cuza nr. 32.

Apelul a fost făcut în urma cu puțin timp, după ce trecătorii au observat fum ieșind de pe ferestrele unei clădiri nelocuite de pe strada A. I. Cuza, chiar vis a vis de Universitatea din Craiova.

La fața locului intervin în acest moment două autospeciale de pompieri cu apă și spumă.

Incendiul a fost localizat rapid într-o încăpere nelocuită în care se aflau mai multe materiale textile și gunoaie.

Echipele de intervenție au reușit să îndepărteze pericolul și încearcă să stabilească de la ce a pornit focul.

Nu se știe exact cine sunt proprietarii edificiului ridicat de Jean Hirsi Efraim în 1914.

Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.
Exit mobile version