(Galerie Foto): Marfă multă, clienți puțini în centrele temporare de sacrificare a mieilor: „Merge rău, rău de tot!“



    Deși în județul Olt sunt autorizate cinci centre temporare de sacrificare a mieilor, de unde cumpărătorii pot să-și aleagă mielul, la prețuri mai bune decât în supermarket, dezamăgirea producătorilor e enormă. Vând puțin și sunt nevoiți să scadă din preț, dar chiar și așa vor rămâne cu mieii în curte.

La cele patru centre temporare de sacrificare a mielor, care au funcționat anul trecut la Slatina, Balș, Drăgănești-Olt și Osica de Sus, în acest an a venit o cerere și din partea Primăriei Slătioara. Lucrurile s-au organizat din scurt, după ce DSVSA Olt a anunțat mai întâi că nu se va permite sacrificarea, din cauza pericolului pestei porcine africane, după care s-a anunțat autorizarea. Rău este, astfel, și pentru cumpărători, care nu toți au aflat că se taie miei, ca și în anii trecuți, dar și pentru producători.
La Slatina, în fostul abtor de la Strehareți, unde de ani de zile funcționează în preajma Paștelui un centru de sacrificare, joi, 25 aprilie 2019, a fost prima zi. Au venit, spun reprezentanții DSVSA, opt producători, care au toate documentele în regulă și animalele crotaliate.
Producătorii, supărați că nu vin deloc clienți, spun, însă, altceva, văitându-se că împart zona, ca și în anii trecuți, cu samsarii. „Dacă ăsta e producător, eu îl mănânc! Nu se vede pe el cât de muncit e? Unde are ferma?“, spune supărat un fermier venit din nordul județului, care nu mai spune nici cum îl chemă nici ce alte supărări are. A făcut-o anul trecut și „l-au luat la ochi“ organele de control, tot pe el, nu pe samsari.
„Prost merge, foarte prost, n-avem clienți, n-am vâdut mai nimic“, spune un alt cioban. A încercat să vândă cu 24 lei/kilogram, ar fi primul preț, dar nici dacă lasă până la 20 lei/kg nu vinde. Locul e departe de oraș, oamenii nu știu toți, dacă n-ai mașină dai o grămadă la taxi, dacă e de acord să-ți transporte mielul. În plus, nu toți cumpărătorii vor un miel întreg, și-atunci sunt nevoiți să aștepte următorul client care vrea și el tot o jumătate. Pentru friptura de miel, ciorbița tradițională și drobul de anul ăsa va fi chin, recunosc mușteriii.
„Cam 10 kilograme au, ăștia s-au vândut mai bine, să sunt mai mici, n-are lumea bani. Am dat cam 40, de o săptămână am început, am dat de acasă, astăzi cred că vreo opt doar“, spune o femeie venită de la Vâlcele, o localitate în care foarte mulți locuitori cresc animale.
În așteptarea clienților, cei mai mulți fermieri s-au așezat la umbră. Încă nu e ora prânzului, dar s-au trezit de dimineață, așa că au scos să și mănânce câte ceva, dacă tot n-au treabă.
Printre ei, plictisit, trist, un băiat de nici 14 ani, cu un halat alb peste îmbrăcăminte. A venit cu gândul ca din ce reușesc ai lui să vândă să-și cumpere ceva de Paște. „L-am adus să vadă cum se câștigă banu’, să vadă că viața nu e o glumă!“, spune bărbatul pe care îl însoțește și care, supărat de cum (nu) merg vânzările continuă: „Nimic nu merge în țara asta, nimic! Dacă aș avea câțiva ani mai puțin, aș pleca de tot, până la capătu’ lumii m-aș duce, să nu mai văd! Le vând și termin, la anu’ mai vin în vizită“, mai spune bărbatul, care mărturisește că de aproape 20 de ani crește animale, dar că de la an la an e mai rău, profitul e din ce în ce mai mic. „Nici oameni cu ziua  nu mai găsești. Îi dau 200 de lei pe zi să m-ajute la baloți, la ce avem de făcut, și mâncare și băutură, și nu vine, stă la umbră!“, mai spune fermierul.
La Slătioara, în singurul târg autorizat din județ, pentru care s-a cerut autorizare, prima dată în acest an, și pentru un centru de sacrificare temporar, nici măcar să  înrebe n-au venit fermierii. Sunt doi medici veterinari pregătiți să asigure controlul și o liniște totală în jur. Președintele asociației crescătorilor de animale din localitate, Traian Gârtan, spune că, cel mai probabil, fermierii și-au găsit soluții să-și vândă miei între timp, dacă au știut inițial că nu vor fi centrele. Deși mai sunt două zile la dispoziție, puțin probabil ca centrul să se deschidă, în lipsă de cerere și ofertă.
Alina Mitran


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 25 aprilie 2019

Actualitate

» Viorica Dăncilă: Mai mulţi colegi au vrut restructurare, inclusiv Dragnea / Eu nu am fost de acord cu restructurarea Guvernului
» DNA: Modificările la Codurile penale vor afecta substanțial activitatea de urmărire penală și tragerea la răspundere a celor care au săvârșit fapte penale / Va fi închis un procent mare de dosare de corupție
» Gunther Krichbaum îi cere președintelui Comisie Europene activarea articolului 7 împotriva României
» Guy Verhofstadt cere excluderea partidului lui Tăriceanu din Alianța Liberal-Democraților Europeni
» O tânără din SUA a fost acceptată la 115 facultăţi. Universităţile i-au ofierut burse, în total, în valoare de 3,7 milioane de dolari
» Denunțătorul lui Bogdan Olteanu, trimis în judecată de DIICOT pentru delapidare și spălare de bani
» Ce au făcut alte țări pentru a crește interesul elevilor pentru știință, matematică și inginerie
» PNL a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea privind repatrierea rezervei de aur
» O femeie din Uganda se luptă să își crească cei 38 de copii, mai multe perechi de gemeni și cvadrupleți
» Academia de Poliție își argumentează decizia de a nu-l lăsa fără titlul de doctor pe șeful DGA Cătălin Ioniță, acuzat de plagiat
» Verificări Start-Up Nation 2018-2019: Situația celor admiși, când începe contractarea
» Kievul adoptă o lege care sporește obligativitatea folosirii limbii ucrainene
» Mehedinţi: Accident rutier cu trei victime
» (Galerie Foto)Mehedinţi: La datorie, pentru o minivacanţă în siguranţă
» (Galerie Foto): Marfă multă, clienți puțini în centrele temporare de sacrificare a mieilor: „Merge rău, rău de tot!“
» Mănăstiri, Catedrale şi Biserici controlate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia”
» Coaliția Pacienților cu Afecțiuni Cronice lansează cercetarea “Atitudinea personalului medical legată de vaccinare”
» Putin se arată surprins de reacțiile provocate de decretul pașapoartelor: Nu diferă de ce au făcut România și Ungaria pentru etnicii lor
» Parlamentul European lansează un videoclip de promovare a participării la vot
» Pompierii gorjeni au donat alimente pentru două familii sărace, cu 11 copii
» Gorj: 20 de percheziții la comercianții de carne
» Cum se va desfăşura activitatea de colectare a deşeurilor
» Craiova: Razie printre comercianţii d produse de panificaţie
» Incendiu în fostul Teatru de Păpuşi
» Dolj: Prins băut şi fără permis la volan
» Craiova: Pentru că nu au respectat culoarea semaforului, 14 şoferi au rămas fără permis
» Măsuri de fluidizare a traficului în zona Agenției de Încasare Fetești
» Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 declină competenţa către DNA în cazul jurnalistei ameninţată cu moartea de un cadru MAI
» Preşedinţia a anunţat oficial care sunt cele două întrebări pentru referendumul din 26 mai
» (GALERIE FOTO) Ministrul Transporturilor solicită demiterea şefului aeroportului Otopeni
» Amenzi uriașe în Sănătate. Dezbaterea publică a acestui proiect până în luna iunie
» O nouă explozie a fost auzită într-un oraş din apropierea capitalei din Sri Lanka
» Un copil de 11 ani, olimpic la matematică, mort după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Hunedoara
» Restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A2
» Kim Jong-un şi Vladimir Putin, întâlnire în premieră la Vladivostok

Publireportaj

» We Love Retro îi aduce şi pe Captain Hollywood Project la Craiova
» IT – De la idee la business. Creare incubator de afaceri sectorial în domeniul Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor prin reabilitarea, extinderea și reconversia unui imobil neutilizat și dotarea acestuia cu active (corporale și necorporale)

Dolj

» Măsuri de ordine publică pe stadionul „Ion Oblemenco” la meciul U Craiova 1948 Club Sportiv – SEPSI OSK Sf. Gheorghe
» Craiova: Un fals instructor auto, prins de poliţişti
» Razie a poliţiştilor doljeni în Vinerea Mare

Gorj

» Gorj: Bărbat reţinut pentru distrugere
» Gorj: Soţ şi soţie, agresaţi de un bărbat
» Școala de Bani pe Roți – Caravana FLIP, poposeşte în perioada 25 aprilie – 11 mai la Târgu-Jiu. Ateliere gratuite de educație financiară
» Gorj: Încă doi suspecţi anchetaţi în dosarul primarului din Vladimir

Olt

» Jandarmii olteni asigură ordinea publică pe perioada Sărbătorilor Pascale şi Zilei Internaționale a Muncii

Sanatate

» UNICEF a lansat o campanie globală de susținere a vaccinării

Magazin

» Cel mai avansat robot social din lume va fi la București în 21-22 mai
» Ken Kercheval, cunoscut pentru rolul Cliff Barnes din serialul „Dallas”, a murit
» Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri
» Câştigător de Oscar, actorul Al Pacino, împlineşte 79 de ani

Top