Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, la Bucureşti: Întrevederi cu Iohannis şi Toader, pe tema modificărilor din Justiţie

Sursa foto: digi24


Preşedintele Klaus Iohannis va primi, miercuri, la Cotroceni, o delegaţie a Comisiei de la Veneţia, informează Administraţia Prezidenţială. De asemenea, ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, are programată o întrevedere cu grupul de raportori ai Comisiei, scrie Mediafax.

Întrevederea acestora cu şeful statului va avea loc la ora 11.00, miercuri, la Palatul Cotroceni. Între orele 9:00-10:00 raportorii Comisiei de la Veneţia au programată o întâlnire la Ministerul Justiţiei cu Tudorel Toader, potrivit agendei oficiale a acestuia.

Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia vor fi săptămâna aceasta în România pentru a avea discuţii cu reprezentanţii instituţiilor de forţă din justiţie pe tema modificării legilor Justiţiei, a înfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi a modificărilor preconizate de puterea PSD-ALDE la codurilor penale, pregătită de puterea PSD-ALDE, au declarat pentru MEDIAFAX surse autorizate din domeniul justiţiei.

Delegaţia va avea întâlniri şi membrii din conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), a Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie.


 

 


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 24 aprilie 2019

Actualitate

» Daniel Barbu, fostul şef al AEP, urmărit penal de DNA în dosarul subvenţiilor de la PSD
» Modificarea Codurilor penale, adoptată
» Deficitul bugetar a fost de 3% din PIB, anul trecut, pe metodologia europeană
» Cresc RATELE!
» Bun-platnicii nu vor primi bonificația de 5%
» Se va introduce contribuția personală pentru serviciile medicale private. O parte din costul tratamentului ar urma să fie suportat de CAS
» Compania care a montat schela pe catedrala Notre-Dame admite că unii muncitori au încălcat interdicția de a fuma
» Reţeta zilei: Plăcintă cu miel şi brânză
» Vom avea Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc în prima duminică din octombrie
» Judecătorii au respins cererea lui Borcea de eliberare
» SUA: Un grup de pietoni, lovit intenţionat de un vehicul. Opt persoane rănite, dintre care o fată de 13 ani
» Preşedintele Iohannis, la întâlnirea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia: PSD legiferează defectuos
» Klaus Iohannis a luat act de demisiile celor trei miniştri şi a semnat desemnarea interimarilor
» Mehedinţi: Reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări

Interviu

» Iuliana Petrișor, medic primar endocrinologie: „Echilibrul din post trebuie să continue şi în afara lui“

Publireportaj

» Verde de la Comisia Europeană, roșu de la guvern: Spitalul Regional Craiova bate pasul pe loc
» Încheiere proiect „Dezvoltarea durabilă a firmei SC MAS LAW SRL”
» Colectivul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” vă urează Paște Fericit!

Local

» Ce spun colegii polițistului care ar fi amenințat-o pe ziarista Emilia Șercan
» Reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări

Dolj

» Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Dolj
» Preţuri mai mari în supermarketuri faţă de pieţe
» Şoferul care a intrat cu maşina în Urgenţă, trimis în judecată
» Comercianții care vindeau ilegal au primit amenzi de peste 135.000 de lei
» Craiova: Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din 1 Mai
» Magazinele Enel din Oltenia vor fi închise în perioada 26 aprilie – 1 mai
» Craiova: Se opresc gazele pe strada George Enescu

Gorj

» Bal de Paşte la Polovragi
» Hora de Paşte de la Novaci, o tradiţie reînviată
» Program special la transportul în comun
» Controale ale DSVSA la toate produsele specifice Paştelui
» Scandal pe buget la Târgu Jiu
» Zeci de copii din centrele DGASPC vor petrece Sărbătorile Pascale în familie

Vâlcea

» (GALERIE FOTO) Vâlcea: Cicerone Păunescu, veteran de război, a primit diploma de Cetăţean de Onoare al municipiului Râmnciu Vâlcea
» Vâlcea: Prins băut la volan
» Vâlcea: Grav accident la Şirineasa. Trei persoane, rănite
» Vâlcea: Ediția a XV-a a Târgului Popular „Izvorul Tămăduirii” la Horezu
» Râmnicu Vâlcea: A fost inaugurat locul de joacă modernizat din Parcul Mircea cel Bătrân

Sport

» Baschet (m) / SCM „U“ Craiova a dezamăgit în primul joc cu Timișoara
» Bon caută formula câştigătoare pentru meciul cu Braşov
» Adrian Popescu: Trebuie să atacăm încontinuu
» Voleibaliştii luptă la Steaua
» Burcea: Voi fi pe bancă la Baia Mare!
» Raluca Olaru și Darija Jurak s-au calificat în sferturile de dublu ale turneului de la Stuttgart

Magazin

» Povestea Iepuraşului de Paşte
» Horoscop
» Bancul zilei
» (FOTO, VIDEO) Nepoata lui Elvis Presley, rol principal în “Under The Silver Lake”, de vineri la Cinema Modern
» Reţeta zilei: Desert de Paşte – plăcintă cu brânză dulce şi stafide

Top