O străbunică din statul american Florida a reuşit să doboare cu o bâtă de baseball un hoţ care a încercat să-i intre în maşină. De menţionat este faptul că infractorul este destul de masiv, cântărind aproximativ 135 de kilograme, scrie Mediafax.


Clarse Gainey, în vârstă de 65 de ani, a auzit un zgomot puternic venind din faţa casei ei, aflată în localitatea Gainesville. Ea s-a îndreptat spre geam şi l-a văzut pe Antonio Mosley (37 de ani) încercând să-i spargă maşina, arată Fox News.

Imediat, femeia a pus mâna pe bâta de baseball şi s-a îndreptat către hoţ. Cel din urmă, neînfricat, a încercat să o lovească pe bătrână, însă aceasta a ripostat şi i-a dat cu bâta în cap.

Chiar l-am lovit. Ţipa de durere şi mă acuza că l-am lovit”, a declarat străbunica, care a mai adăugat că bărbatul „era dezbrăcat”, având pe el doar „chiloţii”. Ulterior, Mosley a rupt-o la fugă, iar când poliţia l-a găsit, acesta avea pe cap un mare cucui.

Totodată, poliţiştii, uimiţi de cele întâmpla au mai descoperit şi cocaină asupra lui Mosley, ceea ce îi va înrăutăţi situaţia în faţa instanţei.