Antrenor de arte marţiale, operat de urgenţă după ce a fost bătut cu cu ranga în plină stradă. Agresorii ar fi interlopi/ Ce spun medicii



Un cunoscut antrenor de arte marţiale din oraşul Bârlad, Marian Rădoi, este internat în Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Vaslui, după ce a fost bătut crunt, cu ranga, de persoane necunoscute, informeaza Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Gheorghiţă Bogdan, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii fac cercetări pentru identificarea agresorilor.

„Poliţia a fost sesizată vineri seară despre un bărbat de 39 de ani care a fost agresat în Bârlad de persoane necunoscute, din câte se pare în apropierea locuinţei acestuia. S-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Se fac cercetări pentru identificarea agresorilor”, a spus Bogdan.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, Angelica Gramaticu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul agresat a fost operat şi este internat pe secţia de Ortopedie.


„Pacientul se află în stare stabilă, după intervenţia chirugicală de vineri seară în urma unei fracturi deschisă la gamba dreaptă. De asemenea, prezenta policontuzii rezultate din agresiune -plagă contuză occipitală, traumatism toraco-abdominal sever”, a spus Gramaticu.

Surse judiciare au declarat că bărbatul bătut crunt este Marian Rădoi, antrenor în cadrul unui club de arte marţiale din Bârlad. Acesta a fost bătut de mai multe persoane care l-au lovit cu pumnii şi picioarele, dar au folosit şi o rangă. „Au fost mai mulţi agresori, pentru că victima este antrenor de arte marţiale. Au folosit o rangă pentru a-l pune la pământ”, au spus sursele citate.

Presa locală scrie că Marian Rădoi a fost bătut de interlopi.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 13 aprilie 2019

Actualitate

» MApN – precizări despre identitatea militarilor români răniţi în Afganistan
» Ministrul Educaţiei anunţă că profesorii îşi vor primi banii obţinuţi în instanţă înainte de sărbători
» Mesajul președintelui Iohannis, după ce patru militari români au fost răniți în Afganistan
» Tăriceanu: Îmi doresc, în primul rând, ca Liviu Dragnea să fie şi să rămână liber
» Bodyguard-ul trupei The Prodigy a murit la scurt timp după sinuciderea vocalistului Keith Flint
» Caz MACABRU la Botoşani: Femeie cercetată după ce a născut şi şi-a îngropat bebeluşul
» Solidaritate emoţionantă a italienilor faţă o mamă româncă din Roma care și-a pierdut copilul
» Patru militari români au fost răniţi în Afganistan. Coloana de blindate, atacată cu un dispozitiv exploziv
» Tăriceanu, huiduit, la Iași, la lansarea candidaților ALDE la europarlamentare: “Trădătorule!”
» Antrenor de arte marţiale, operat de urgenţă după ce a fost bătut cu cu ranga în plină stradă. Agresorii ar fi interlopi/ Ce spun medicii
» Cum a scăpat un primar de aproape toţi asistaţii social cu ajutorul unui psiholog
» Accident grav în staţiunea Mamaia. Patru tineri, la un pas de moarte
» AMRCR sprijină autorităţile în vederea combaterii comerţului ilicit, dar atrag atenţia asupra riscului apariţiei unor blocaje în aprovizionarea cu legume şi fructe
» Proiect: Primă de comercializare de 200 euro/tonă pentru produsele agricole româneşti
» Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Mehedinţi şi Dolj
» Cinci răniţi pe DN 7, în urma unui accident
» PSD își laudă realizările cu fotografii din Ucraina, Africa de Sud sau Canada
» Perdelele din spitale sunt “cuiburi de bacterii”. Pot contamina pacienţii, în loc să le confere intimitate
» Câți turiști, români și străini, au fost în fiecare județ din țară
» Ploi în aproape toată țara în zilele următoare
» 114 cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână
» Matematiciana Slatinei, argint la EGMO 2019

Dolj

» Craiova: Șofer oprit de polițiști cu focuri de armă
» Ce mai vând românii pe cel mai mare site de comerţ electronic din lume. De la sute de hectare de pădure, până la fabrici sau haine uzate
» Craiova: Copii răniți la grădiniță, după ce paturile au căzut peste ei
» S-a deschis prima piață volantă din Craiova (GALERIE FOTO)
» Subvenția la usturoi se triplează
» Craiova: Decoraţiunile de Paşte de altădată, înlocuite de „covoare de flori”
» Dolj: Aproape 600 de participanți la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Gorj

» Gorj: A nins la Rânca

Olt

» Olt: Accident cu trei răniți pe DN 65

Mehedinţi

» Polițiștii mehedințeni, în dialog cu elevii
» False culturi de roșii, subvenționate de APIA cu aproape un milion de euro

Vâlcea

» Vâlcea: Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a dat în judecată statul român. El cere despăgubiri de 10,5 milioane de euro

Sport

» Fotbal / Încă o demonstrație de neputință. Așteptăm campania de achiziții din vară!
» Fotbal / „Satelitul“ a remizat cu Flacăra Moreni
» Fotbal / Stoenac și Calu au lovit puternic Bradu (VIDEO)

Magazin

» Patru oraşe din lume perfecte pentru un “city break” în timpul primăverii

Top