Preşedintele Iohannis continuă consultările cu partidele. ALDE nu participă, PSD urmează să îşi stabilească delegaţia

Klaus Iohannis Foto: Captura Privesc.eu


Preşedintele Klaus Iohannis continuă vineri, la Palatul Cotroceni, consultările cu partidele parlamentare pe tema situaţiei din justiţie, scrie Agerpres.

Potrivit agendei, şeful statului ar urma să se consulte cu reprezentanţii PSD de la ora 11,00 şi cu cei ai ALDE de la ora 12.00.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că nu va participa la aceste consultări, dar că va fi desemnată o delegaţie din partea partidului. El a declarat joi seară că Partidul Social Democrat va fi reprezentat la Cotroceni de deputatul Eugen Nicolicea şi alte două persoane, care vor fi anunţate vineri dimineaţă.

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că formaţiunea sa nu va onora invitaţia la consultări lansată de preşedintele Klaus Iohannis. Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte al ALDE, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că decizia formaţiunii sale de a nu participa la consultările de la Cotroceni reprezintă un avertisment pentru preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a declarat miercuri că i se pare “de-a dreptul ciudat” faptul că unele partide nu vor să participe la consultările pe tema justiţiei, precizând că este vorba de o ofertă la dialog.

“Faptul că unii nu vor să vină la discuţii cu preşedintele României mi se pare de-a dreptul ciudat. Nu oblig pe nimeni, e o ofertă. Să refuzi o ofertă la dialog e cel puţin ciudat”, a spus Iohannis la Bruxelles.

Preşedintele a avut joi consultări cu reprezentanţii PNL, USR, PMP, UDMR şi cu cei ai Grupului minorităţilor naţionale. La finalul consultărilor, Iohannis a declarat că toţi cei care au participat la aceste discuţii au îmbrăţişat ideea organizării unui referendum.


“Toţi au îmbrăţişat ideea organizării unui referendum. (…) Toţi au fost de acord că oamenii trebuie încurajaţi să participe la referendum”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului le-a trimis vinerea trecută o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament prin care i-a invitat la consultări pe tema situaţiei din justiţie joia şi vinerea aceasta, la Palatul Cotroceni. În scrisoare se preciza că fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane.

În martie, preşedintele Iohannis a anunţat referendumul pe tema situaţiei din justiţie iar pe 1 aprilie a solicitat Parlamentului o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a consultării naţionale care va avea loc pe 26 mai.

“Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului României o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii, justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Pe 26 martie, preşedintele Iohannis a avut consultări cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului iar pe 27 martie el s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 12 aprilie 2019

Actualitate

» Iohannis: La început, România a primit securitate de la NATO. Acum este și un furnizor de securitate
» Curtea Constituţională din Ungaria permite separarea temporară a copiilor de părinţii ce refuză vaccinarea obligatorie
» Fostul senator UDMR Olosz Gergely, aflat sub control judiciar în Ungaria, nu poate fi extrădat pentru că autoritățile române nu au trimis documentele cerute
» Trei cetăţeni israelieni, răniţi într-un accident produs pe Valea Oltului
» Foto Reportaj miting PSD
» China și Malaezia s-au înțeles până la urmă să construiască o cale ferată de 11 miliarde dolari, după ce costul final a scăzut cu câteva miliarde
» Candidatura Laurei Kovesi la șefia Parchetului European – negocierile sunt blocate. Condițiile negociatorilor Parlamentului European pentru reluarea discuțiilor cu Consiliul
» “Reprezentantul” Donețkului în Franța, cercetat pentru proxenetism
» Un autoturism a luat foc
» PNL Dolj condamnă mitingul PSD
» (Video + Galerie foto) Craiova: Dragnea le-a cerut lui Manda şi Olguţa să-i fie naşi la nuntă
» Gorj: 21 de persoane, angajate pe loc la Bursa locurilor de muncă
» Iohannis: Justiţia a ajuns în situaţia de acum din vina PSD; convoc referendumul pe 26 mai
» Transport agabaritic pe ruta Tulcea – Drăgănești Olt
» (Video) Dumnezeul achizițiilor. O investigație Recorder despre cum se fraudează banii din PNDL
» ANPC: Amenzi de 1,75 milioane de lei , în urma controalelor privind comercializarea legumelor şi fructelor în marile lanţuri de magazine
» Ministerul Justiţiei reia selecţia pentru funcţia de Procuror General: Candidaturile pot fi depuse începând de astăzi
» Atenţionare de vreme ploioasă până luni
» 12 aprilie, Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Când omul a ajuns în spaţiu
» Cutremur cu magnitudinea 3.8 pe scara Richter, în judeţul Buzău
» Mesajul ascuns pe care Julian Assange l-a transmis în timp ce era scos cu forţa din Ambasada Ecuadorului
» Preşedintele Iohannis continuă consultările cu partidele. ALDE nu participă, PSD urmează să îşi stabilească delegaţia

Dolj

» Spectacol umanitar organizat de elevii Şcolii „Gheorghe Ţiţeica“ pentru copii din zone defavorizate
» UPDATE (Video) Craiova: Un Opel Corsa a „mutilat“ un Logan al poliţiei
» Bursa locurilor de muncă la Craiova
» Craiova: Festivalul „Tradiție și culoare“, la Galeriile „Cromatic“
» Cum să evitaţi furturile din autoturisme
» (Galerie foto) Blocaje de trafic cauzate de mitingul PSD, în centrul Craiovei
» Se opreşte apa în 14 comune şi două oraşe din Dolj şi Gorj
» Centrul Craiovei, blocat astăzi de mitingul PSD
» Restricţii rutiere în zona centrală a Craiovei pentru organizarea pieţei volante
» Patru copii vor avea o şansă la învăţătură (Video + Galerie Foto)

Gorj

» Gorj: 50 de kilograme de cafea fără acte, confiscate de poliţie
» Gorj: Inspectorul şcolar general ameninţă cu demisia

Olt

» (Video) Mai multe job-uri decât persoane interesate la Bursa locurilor de muncă de la Slatina

Mehedinţi

» Mehedinţi: Şoferii prinşi în ilegalitate, amendaţi cu peste 17.500 de lei

Vâlcea

» Primăria Râmnicu Vâlcea pregăteşte oraşul pentru Sărbătoarea Paştilor
» Vâlcea: Un tânăr de 19 ani a reuşit să fure bunuri de peste 240.000 de lei
» Vâlcea: Depistaţi de poliţiei cu 150 de kilograme de peşte prins ilegal
» Restricţii de circulaţie pe DN7

Sport

» Fotbal / Stoenac și Calu au lovit puternic Bradu (VIDEO)
» Moment istoric pentru Roger Federer. Elveţianul doboară recordul lui Agassi şi devine jucătorul care a stat cel mai mult în top 10 ATP
» Fotbal / Liga Europa, sferturi de finală – tur

Educatie

» Concurs suspect la un liceu din Calafat

Magazin

» SpaceX a lansat cu succes cea mai puternică rachetă din lume în prima cursă comercială
» Cum poti crea rapid un ambient mai plăcut în locuinţa ta
» Decorarea casei cu tablouri si fotografii: reguli si sfaturi
» Cum poţi face mai placută naveta zilnică spre serviciu
» Robert Redford se retrage, Paul Schrader revine – pe ecranele American Independent Film Festival
» Decor in culori! Dă viața locuinței tale!

Top