Acasă Actualitate Alocaţiile majorate vor fi plătite peste o lună

Alocaţiile majorate vor fi plătite peste o lună

Majorarea alocaţiilor pentru copii a intrat în vigoare de luni, 1 aprilie, potrivit Ordonanţei 9/2019, stabilită în luna martie de Guvern. Potrivit actului normativ, primele plăţi majorate se vor face însă în luna mai.
Reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat, pentru Medifax, că majorarea alocaţiilor intră în vigoare de la 1 aprilie, însă, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 9, din luna martie, plăţile se vor face luna următoare, respectiv în mai.
Potrivit OUG, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copii în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version