14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCaz revoltător în Prahova: Primar condamnat pentru pornografie infantilă, trimis să muncească la o grădiniţă

Caz revoltător în Prahova: Primar condamnat pentru pornografie infantilă, trimis să muncească la o grădiniţă

Primarul comunei Şotrile, judeţul Prahova, bănuit că a şantajat cu imagini compromiţătoare o copilă, a fost condamnat pentru pornografie infantilă la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare şi a fost trimis să muncească la o grădiniţă sau o şcoală, scrie Mediafax.

Potrivit portalului instanţelor, primarul comunei Şotrile, Daniel Bogdan Davidescu, a fost condamnat de Tribunalul Prahova la 2 ani şi 2 luni închisoare pentru pornografie infantilă, pedepasa fiind însă cu suspendare.

Instanţa a stabilit şi un termen de supraveghere de 4 ani.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotriile, şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotriile, pe o perioadă de 70 de zile”, se arată în soluţia dată de Tribunalul Prahova.

În plus, edilul trebuie să plătească părţii civile suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Decizia nu este definitivă, având drept de apel la instanţa superioară, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Daniel Bogdan Davidescu nu a putut fi contactat.

Primarul a fost trimis în judecată în noiembrie anul trecut, pentru pornografie infantilă. În octombrie, procurorii DIICOT Ploieşti au făcut două percheziţii în comuna Şotrile, jud. Prahova, dintre care o percheziţie la sediul Primăriei, într-o cauză în care s-au făcut cercetări faţă de un suspect, pentru şantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.

Potrivit DIICOT, în perioada 2016 – 2017, suspectul ar fi început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea suspectului.

„Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, amenintând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reperezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj”, arăta DIICOT.

La momentul respectiv, primarul a negat acuzaţiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS