16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOfițerii în rezervă, apel către președintele României

Ofițerii în rezervă, apel către președintele României

Cu ocazia Adunării Generale a Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, membrii organizației, dar și președintele ACPR, George Constantin Păunescu, au tras un semnal de alarmă cu privire la situația actuală din sistemul naţional de apărare, scrie curierulnational.ro.

În cadrul Adunării s-a atras atenția asupra unei stări de îngrijorare prin redactarea unui apel adresat președintelui României, intitulat „Apelul AORR pentru apărarea națională. Demnitate şi onoare militară către principalii decidenți politici. Printre principalele observații stipulate de acesta se numără:

Necesitatea ca România să își adapteze obiectivele de securitate națională în actualul mediu de securitate;
Respectarea angajamentelor asumate prin aderarea la NATO prin participarea la acțiuni pentru menținerea păcii, precum și înlăturarea mentalității dăunătoare conform căreia dacă suntem membri NATO nu mai avem nevoie de o armată robustă şi bine dotată în contextul vulnerabilității în cazul producerii unei agresiuni la adresa României;
Eliminarea „cârpelilor” legislative, respectiv adoptarea unei legislații clare în deplin acord cu nevoile și provocările naționale de securitate și cu statutul României de membru NATO și UE care implică existența unei forțe armate active și modern tehnologizate;
Readucerea carierei militare pe locul binemeritat în societate și refacerea prestigiului acesteia. Apelul nostru se adresează președintelui României, Guvernului, Parlamentului și tuturor autorităților statale pentru starea actuală și viitoare a națiunii române.
„Solicităm stoparea atitudinii indiferente a autorităților statale în aceste probleme, cerem implicarea și elaborarea unor programe privind sistemul național de apărare. A sosit timpul ca partidele politice să își precizeze clar poziția cu privire la apărarea țării. Cerem implicare fermă și decisivă a președintelui prin prerogativele ce îi revin și solicităm reacții oportune, coerente și clare față de încercările de destabilizare a organismului militar”, susțin reprezentanții AORR.

George Constantin Păunescu, mesaj de susținere pentru AORR și apel către Klaus Iohannis

Într-o declarație susținută în cadrul întâlnirii, George Constantin Păunescu, președintele ACPR și UGIR, a declarat: „Declar ferm că și eu am crezut în ideea generală conform căreia românii nu prea sunt disciplinați. Astăzi urmărim evoluția sondajelor în rândul populației din România și constat din ce în ce mai mult că le place disciplina. De ce? Priviți în cine au încredere! În armată. Dacă românii au în primul rând încredere în armată, noi, cei care suntem alături de dumneavoastră ca civili sau instituțiile publice trebuie să tragem un semnal de alarmă foarte puternic astăzi. Scopul principal este acela de a atrage atenția Comandantului Suprem al Armatei în privința situaţiei dezastruoase în care se află aceasta. Mă declar ferm și responsabil împotriva deciziei de a nu numi şeful executiv al armatei! Vrem să atragem atenția asupra importanței pregătirii ofițerilor. Conform celor declarate, preocupările noastre majore ar trebui să fie cele de securitate. Susţinem atragerea atenţiei pentru pregătirea ofiţerilor voluntari şi din rezervă”.

AORR, rol activ în viața armatei

Gl lt. (r) dr. Bălăceanu Virgil, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România (Sursa foto: Curierul Naţional)
Gl lt. (r) dr. Bălăceanu Virgil, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România (Sursa foto: Curierul Naţional)

AORR s-a constituit acum cincisprezece ani ca o necesitate a accederii României în NATO și pentru a realiza legătura dintre structurile asociațiilor partenere. „Prin AORR ne propunem, în primul rând, să exploatăm experiența membrilor noștri, ofițeri și generali ai armatei care au deținut funcții importante, iar în acest fel să ajutăm la îmbunătățirea acțiunilor duse în cadrul MApN, pentru perfecționarea strategiilor şi a altor acțiuni care se deruleazăîn acest minister”, declară Gl. Mr. (r) dr. Dan-Florin Grecu, secretarul general AORR.

Acesta a mai adăugat: „În prezent, AORR este profund ancorată în realitatea contemporană și în special în realitatea de securitate și încearcă să acționeze ca un laborator de idei pentru a furniza decidenților politici din Ministerul Apărării Naționale, idei și eventual chiar soluții pentru rezolvarea diferitor provocări. Participăm la activități științifice și de cooperare la nivel internaţional și avem o mare prezență și în țară la activități științifice”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS