Un avion cu destinaţia Düsseldorf a aterizat din greşeală la 1000 de kilometri depărtare. Anunţul amuzant al pilotului



Un avion al companiei British Airways, care plecase din Londra cu destinaţia Düsseldorf (Germania), a aterizat din greşeală la Edinburgh (Scoţia), la 1000 de kilometri depărtare de destinaţia iniţială, relatează The Guardian, potrivit Mediafax.

În loc să se îndrepte spre est de la aeroportul London City, avionul a zburat spre nord, în direcţia capitalei scoţiene. Totuşi, greşeala a fost descoperită doar după aterizare, atunci când pasagerii au fost primiţi cu braţele deschise la Edinburgh.

Conform unui martor, pilotul i-ar fi rugat pe pasageri să ridice mâna pe cei care credeau că vor ateriza la Düsseldorf. British Airways declară că problema a fost cu planul de zbor al operatorului german, care a făcut ca pilotul să se deplaseze 800 de kilometri în direcţia greşită după decolare, luni dimineaţă.

Reacţia pasagerilor

Compania britanică spune că pilotul a urmat ordine din Germania, unde operatorul a introdus detalii incorecte. Pasagerii uimiţi, care au plecat din Londra la ora 07.30, au raportat iniţial că au crezut că pilotul glumea, atunci când anunţul „bine aţi venit la Edinburgh” a fost făcut.


Sophie Cooke, un consultant în vârstă de 24 de ani care călătoreşte săptămânal de la Londra la Düsseldorf, a spus postului BBC că a întrebat personalul de la bord dacă glumeau. Pasagerii au fost rugaţi să ridice mâna dacă vor să meargă la Düsseldorf. Bineînţeles, toţi au ridicat mâinile.

„Pilotul a spus că nu ştie cum s-a întâmplat. A spus că acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, iar echipajul încerca să vadă ce se poate face”, adaugă Cooke.

După două ore şi jumătate petrecute pe pista aeroportului Edinburgh, avionul a primit combustibilul necesar şi a decolat, din nou, spre Düsseldorf.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 26 martie 2019

Actualitate

» Subvenţii acordate angajatorilor care încadrează în muncă șomeri
» Recomandări pentru prevenirea accidentelorr în care sunt implicaţi biciclişti
» PE face piața europeană a energiei electrice mai curată și pe înțelesul consumatorilor
» Astăzi este Ziua Internaţională a Luptei împotriva Epilepsiei
» 3 oferte pentru prima fază a proiectului Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti
» Sanador i-a suspendat pe cei şase medici din cauza cărora un copil de 2 ani a murit
» Deputații cer o gardă financiară europeană și o unitate de informații financiare
» Augustin Lazăr şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de procuror general al României
» AFM a prelungit sesiunea de înscriere pentru instalatorii de sisteme fotovoltaice
» Dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov rămâne la Tribunalul Gorj / Cererea de declinare a competenței, respinsă
» Parlamentul European: Noi reguli privind drepturile de autor în mediul digital
» RCS-RDS modifică grila de programe și renunță la opt posturi de știri regionale
» Inundaţii catastrofale în Iran. Mulţi dintre cei înghiţiţi de ape încercau să filmeze cu telefonul şuvoaiele
» Mihai Tudose, dus de urgență la spital. Fostul premier a făcut infarct
» Discuțiile cu ONG-urile s-au încheiat: Iohannis e dispus sa facă referendum

Interviu

» Marian-Jean Marinescu: „Neconstruirea spitalului regional la Craiova este o crimă!“

Publireportaj

» Consultaţii şi ecografii gratuite, la Cardio Help
» Societatea GUSOR FOREST SRL anunţă finalizarea proiectului “INVESTIM PENTRU VIITOR”
» Societatea City Group arată că este târâtă în scandal mediatic pentru că nu a cedat șantajului

Local

» Un angajat la stat a „închiriat“ băncile orașului pentru petrecerea copilului

Dolj

» Porneşti sau nu mașina, poți face închisoare că ai condus băut
» Primarii din Dolj, puşi la grea încercare de gunoiul din judeţ
» Întreruperi energie electrică de mâine
» UPDATE Fostul soț al Nataliei Vasiliev s-a spânzurat. Prima reacţie a creatoarei de modă
» Tinerii craioveni au învăţat despre dezinformarea rusească de la specialistul în acest domeniu al Radio Europa Liberă
» Mircea Liviu Goga vine la “Adunarea Poeților Craioveni”

Gorj

» Minerii din CEO ar putea ieşi mai devreme la pensie
» Au venit din toată lumea să vadă operele lui Brâncuşi
» Primăria Motru taie investiţiile pentru a asigura cheltuielile de funcţionare
» Angajaţi ai primăriei, amnistiaţi de datorii de către CL
» Gorj: Ministrul Sănătății, așteptat miercuri la Târgu Jiu
» Motociclist rănit la Târgu Jiu
» Gorj: Primele amenzi aplicate de Corpul de Control la Spitalul Judeţean de Urgenţă
» Două expoziții într-o zi, realizate de artiştii plastici gorjeni

Olt

» Slatina: Minor accidentat pe trecerea de pietoni

Vâlcea

» Mircia Gutău: ”Zonele negre” din Râmnicu Vâlcea vor fi eliminate
» Vâlcea: Tânăr surprins deţinând substanţe interzise asupra lui de către jandarmii vâlceni

Sport

» Fotbal / România – Insulele Feroe 4-1. În sfârșit, ne mai bucurăm și noi
» Voleibaliştii de la SCM „U“ Craiova s-au impus în fieful liderului (update)
» Etapă benefică doar pentru „elitele“ Ştiinţei
» Gabi Tamaș, prins beat la volan circulând cu peste 200km/h în Israel
» Fotbal / Vali Mihăilă a dat „recital“ cu Azerbaijan U19. România U19 nu merge la Euro!

Sanatate

» Caravane mobile trimise în țară pentru depistarea TBC
» Remedii pentru pietrele de la rinichi și fiere
» Roșiile, sursă excelentă de vitamine

Educatie

» Patru elevi din Dolj, premiaţi la Olimpiada Naţională de Chimie
» Studenţi craioveni vor reprezenta România la competiţia Huawei din China
» Şcolile de top după simularea evaluării naţionale

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top