Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seara, la ora 22.02, în judeţul Buzău, la adâncimea de 113 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), informează Mediafax.

Sâmbătă seara, la ora 22:02, ora Romaniei, a avut loc în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, un cutremur cu magnitudinea 3.5 pe scara Richter, la adâncimea de 113 kilometri. Seismul s-a produs în apropierea oraşelor Nehoiu (20 km), Covasna (40 km), Întorsura Buzăului (45 km), Târgu Secuiesc (54 km) şi Mizil (56 km), anunţă INFP.

Cel mai puternic cutremur de la începutul acestui an a fost înregistrat pe data de 9 ianuarie 2019, tot în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 4,4 pe scara Richter.