10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRadovan Karadzici, supranumit „măcelarul din Balcani”, condamnat la închisoare pe viaţă

Radovan Karadzici, supranumit „măcelarul din Balcani”, condamnat la închisoare pe viaţă

Judecătorii Mecanismului Tribunalului Penal Internaţional al ONU au decis, miercuri, în apel, condamnarea la închisoare pe viaţă a lui Radovan Karadzici, fost preşedinte al Republicii Srpska, scdie Mediafax.

Karadzici, în vârstă de 73 de ani, a fost condamnat în 2016, de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, la 40 de ani de închisoare, însă a făcut apel. El şi-a motivat apelul susţinând că a fost condamnat pe baza unor „zvonuri”.

Karadzici a fost găsit vinovat pentru zece acuzaţii de genocid, crime de război şi alte atrocităţi, inclusiv plănuirea masacrului de la Srebreniţa din iulie 1995. Atunci, militari sârbi bosniaci au ucis aproximativ 8.000 de musulmani într-o „zonă sigură” din Srebreniţa, protejată de forţele ONU de menţinere a păcii. Masacrul de la Srebreniţa este cel mai mare astfel de eveniment petrecut în Europa după 1945.

Karadzici a fost preşedinte al Republicii Srpska (una dintre cele două entităţi care compun Bosnia şi Herţegovina, n.r.) în anii ’90. În motivarea verdictului iniţial, instanţa internaţională a decis că Radovan Karadzici şi alţi lideri ai vremii au fost responsabili pentru „crimele organizate şi sistematice comise împotriva musulmanilor şi croaţilor din Bosnia”. Fostul comandant de armată Rako Mladici a fost condamnat la închisoare pe viaţă în noiembrie 2017 în baza unor acuzaţii similare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS