5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOrdonanţa care prelungeşte termenul pentru depunerea Declarației Unice, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa care prelungeşte termenul pentru depunerea Declarației Unice, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgență prin care se prelungește, în 2019, termenul pentru depunerea Declarației Unice pe venituri ale PFA și ale persoanelor fizice cu activități independente sau chirii, precum și termenul pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe salarii către ONG-uri, a fost publicată în Monitorul Oficial, potrivit startupcafe.

Termenul se prelungește de la 15 martie la 31 iulie, în acest an, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de guvern de marți.

„Persoanele fizice care au obligația depunerii Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale și a plății acestora vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale. Declarația unică se depune de căre persoane fizice care realizează indvidual sau într-o formă de asociere venituri din România și / sau din străinătate și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Toți cei care au depus sau care vor depune declarația unică privind imopozitul pe venit și contribuțiile sociale prin mijloacele electronice la distanță și își plătesc obligațiile anuale aferente anului 2018 până la sfârșitul lunii iulie 2019 vor beneficia de o bonificație de 5% din impozitul pe venit și din contribuțiile sociale datorate pentru anul trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, după adoptarea ordonanței de urgență.

Vezi aici ce prevede OUG

Thumbnail

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS