Subiectele zilei: Jacques Attali, unul dintre cei mai influenţi gânditori la nivel global: „Sistemul va exploda, suntem pe marginea unei mari crize economice“; Săptămână decisivă pentru Brexit; Mărturia amară a medicului din Galați agresat de un interlop: „Ţara asta se transformă încet-încet într-o hazna”



Jacques Attali, unul dintre cei mai influenţi gânditori la nivel global: „Sistemul va exploda, suntem pe marginea unei mari crize economice“. Jacques Attali, un economist, scriitor şi sfătuitor al fostului preşedinte francez François Mitterrand cunoscut la nivel mondial, atrage atenţia că nu am depăşit cu bine criza datoriilor din 2008-2009 şi ne aflăm foarte aproape de repetarea ei. „Suntem în faţa unei urgenţe sociale“, afirmă el într-un interviu acordat la Bruxelles pentru „L’Echo“. Adept al dezvoltării pozitive, o îmbinare de politici ecologice şi sociale durabile, Jacques Attali denunţă în cotidianul belgian „o globalizare a pieţelor fără o globalizare a regulilor“ şi inegalităţile aduse de acest proces, potrivit Adevarul.
 
„Ușa de la secția de Oncologie este ca intrarea în Tărâmul din Narnia. Aici e altă realitate”. Alexandra Răureanu, tânăra care le aduce bucurie copiilor cu afecțiuni oncologice. Lucra într-o corporație și, din cauza unor simptome supărătoare, a ajuns la spitalul „Matei Balș” cu diagnosticul de sinuzită. A stat internată acolo o săptămână, iar într-o zi, în timp ce mergea spre automatul de cafea, a întâlnit un băiețel care avea capul complet bandajat. Imaginea acelui copil, care fusese operat de o tumoare la creier și ajunsese în spital după o infecție, nu i-a mai dat voie să își continue destinul ca și până atunci. Și-a dat demisia de la corporație și a hotărât să își pună viața în slujba celorlalți, scrie Republica.ro.
Vântul dictaturii adiind peste Bărăgan. Liviu Dragnea își continuă campania de restructurare a organizațiilor județene care au îndrăznit să-i conteste autoritatea. După Reșița și Slobozia, duminică a ajuns la Călărași, unde conducerea locală a PSD a fost decapitată în urmă cu două luni pentru că s-a aliat cu puciștii care i-au cerut să plece din fruntea partidului. Pentru a-l demite pe Ciprian Pandea de la șefia PSD Călărași, Dragnea a luat o hotărâre dură în Comitetul Executiv din decembrie 2018: a anulat alegerile județene din toamna anului trecut în care Pandea fusese votat, în unanimitate, în funcția de președinte al organizației. Reportaj Recorder.ro.
Săptămână decisivă pentru Brexit. Parlamentul de la Londra supune marţi din nou la vot înţelegerea de Brexit. Bruxellesul nu a livrat, aşa cum se spera, o formulă magică. Dacă Theresa May va pierde votul, Brexitul va fi probabil amânat. Se aşteaptă ca Theresa May să piardă şi votul de marţi. De partea ei se află moderaţii susţinători ai Brexit, câţiva pro-europeni favorabili unui compromis şi o mână de deputaţi laburişti din circumscripţii în care s-a votat masiv în favoarea Brexit. Dar nu se ştie câţi astfel de rebeli laburişti există şi nu este clar că aceştia ar putea salva înţelegerea între UE şi Theresa May. Împotriva acestei înţelegeri este majoritatea opoziţiei: şi Partidul Laburist, şi formaţiunea scoţiană SNP, noii Independenţi şi liberalii, scrie Deutsche Welle.
 
Ana Bogdan, arhitectul din PLUS: Românii nu au încredere unii într-alţii şi atunci nu ai cum să trăieşti într-un proiect de co-locuire. Hai să nu mai zic grup, ca să nu dea alte idei/ În vest, oamenii își doresc să fie chiriași, nu mai vor să fie proprietari. Oana Bogdan afirmă, într-un interviu pentru G4Media.ro, că ”a trăi în grup se referă la ceea ce se întâmplă deja în vest, unde oamenii au văzut deja reversul medaliei, ei au făcut o grămadă de greşeli pe care noi urmează să le facem”. Bogdan susține că, în calitate de arhitect, construiește un proiect de 70 de locuinţe pentru 70 de familii, în care proprietatea e gândită ”puțin diferit”, într-un sistem de co-locuire.
Mărturia amară a medicului din Galați agresat de un interlop: „Ţara asta se transformă încet-încet într-o hazna”. Medicul ginecolog Costache Botezatu a şters de Facebook postarea cu imaginile în care a fost agresat de un intelop din Galaţi, chiar în clinica privată la care lucrează. Motivul este uluitor: cei mai mulţi dintre cei care au postat l-au jignit pe medic şi l-au apărat pe agresor. În vârstă de 68 de ani, medicul şi-a exprimat public amărăciunea pentru faptul că societatea românească alege tot mai des să-i jignească şi să-i umilească pe oamenii educaţi şi, în acelaşi timp, să ridice în slăvi impostura şi proasta creştere., scrie digi24.ro.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 12 martie 2019

Actualitate

» 140 de radiografii au fost găsite ascunse în vestiarele a trei medici de la Spitalul Județean de Urgență Slatina
» Educatoarea de la Braşov care a lovit și încuiat în debara un copil de 5 ani şi-a dat demisia / Ancheta confirmă acuzațiile „în parte”
» Viorica Dăncilă l-a readus pe Victor Negrescu în Guvern, în calitate de consilier onorific
» Venezuela: Un cunoscut ziarist a fost reținut de serviciile secrete
» (Galerie Foto) Cea mai scumpă mașină din lume vine de la Bugatti
» Învățătorul din Iași care a corectat greșit tema unui copil, găsit vinovat de comisia de evaluare
» Protecţia Consumatorilor a amendat comercianţii de legume şi fructe
» Mai mulţi primari au anunţat că organizează proteste pentru drumuri mai bune
» Maseuzele de la un club erotic din București vor autostrăzi și se alătură demersului lui Ștefan Mandachi
» Poliţiştii locali au verificat magazinele de materiale de construcţii
» Brexit: UE, pesimistă, afirmă că s-a tras și “ultimul glonț” / Avertismentul lui Juncker: Nu va exista o a treia șansă
» ATENTIE la tentativele de inselaciune cu lozuri in plic falsificate !
» Declarația unică 2019, PFA și alte persoane fizice: Guvernul prelungește termenul de depunere
» Închisoare pe viaţă pentru craioveanca care împins o tânără în faţa metroului
» Vâlcea: Un şofer a fugit de la faţa locului după ce a provocat un accident rutier
» Interlopul Nuțu Cămătaru, eliberat condiționat în baza recursului compensatoriu / A executat un an și câteva luni din pedeapsa de aproape 6 ani
» Copiii din Italia vor fi trimiși acasă dacă nu sunt vaccinați, după intrarea în vigoare a noii legi
» Rezolvarea subiectelor la matematică la simularea evaluării naționale, clasa a VII-a. Prof. Roxana Goga: „La geometrie trebuia să gândeşti mai mult”
» Ce beneficii primesc angajaţii români în funcţie de domeniul în care lucrează
» Un avion a fost nevoit să se întoarcă la sol pentru că o mamă își uitase copilul: ”Domnul fie cu noi. Putem să ne întoarcem?”
» Tir răsturnat într-un sens giratoriu
» Eroare în subiectele la română de la simularea evaluării naționale. O poezie a lui Heinrich Heine, atribuită lui Șt. O. Iosif / Critic: „Ne întâlnim din nou cu un malpraxis pedagogic în întocmirea subiectelor de examen”
» Subiecte la matematică la simulare evaluare națională 2019. Testele primite de elevii din clasele a VII-a și a VIII-a

Dolj

» 3.000 de fermieri doljeni şi-au cerut subvenţiile la APIA
» Suspiciuni de fals şi abuz în serviciu la DSP Dolj
» Pușcărie pe viaţă pentru crima de la metrou
» Facturi uriașe la întreținere pentru craioveni
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Scandalul privind numirea unui director la CSM Târgu Jiu continuă
» Localnicii din Scoarţa, supravegheaţi video de autorităţile locale
» Încep lucrările de reabilitare a Casei memoriale „Iosif Keber“

Sport

» Sorin Cârţu, preşedinte cu acte şi cu entuziasm
» Fotbal / Fedele şi Meza Colli, trimişi la echipa a doua
» Fotbal / Sorin Cârţu: Suntem din nou împreună! (VIDEO)

Bani & Afaceri

» Cum obţii 20.000 de lei de la stat pentru panouri fotovoltaice

Sanatate

» Rodia, fructul minune cu cea mai mare cantitate de antioxidanți
» Prunele uscate, o bună sursă de potasiu

Educatie

» Profesor de limba română: „Greşeala de la simularea evaluării naţionale este impardonabilă“
» Subiecte mai grele la simularea de la matematică

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Avertisment de la Volkswagen:”Mașinile de oraș vor dispărea din cauza normelor de poluare!”
» 12 martie: Au fost puse în vânzare primele sticle de Coca-Cola
» Mucusul ar putea fi cheia pentru tratarea bolilor colonului si cailor respiratorii
» Celulita: Cauze, mituri, tratament
» Cele cinci tipuri de insomnie
» De la trenulețe la world wide web: inventatorul care a făcut posibil internetul așa cum îl știi azi
» 3 pași pentru a-ți găsi vocația
» Apple intră în competiție cu Netflix: Producătorul de iPhone-uri va lansa un serviciu de streaming video
» Volkswagen accelerează și anunță că va lansa 70 de noi modele electrice în zece ani. Compania avertizează că trecerea la ”electrice” va duce și la concedieri

Top