Medic ginecolog din Galați, agresat într-o clinică privată



Un medic ginecolog din Galați a făcut plângere după ce a fost agresat într-o clinică privată din oraș. Agresiunea s-a produs în urmă cu două săptămâni, iar medicul a decis acum să facă publică înregistrarea video care conține imaginile filmate în unitatea medicală, transmite Mediafax.
Potrivit fiului medicului agresat, incidentul a pornit după ce agresorul a cerut pentru partenera sa o consultație fără programare. Deși inițial a acceptat, tonul violent al bărbatului și amenințările venite de la acesta l-au determinat iasă din cabinet.
„La o clinică privată din Galați, unde tatăl meu (cel agresat) acordă consultații, individul agresor s-a prezentat cu partenera lui și a cerut un consult peste programările din acea zi. Și individul, și partenera lui au avut un comportament recalcitrant și revendicativ încă de când au intrat în cabinet. Tatăl meu, având și acordul partenerei individului, i-a permis acestuia să rămână în cabinet în timpul consultului. Individul însă, pe tot parcursul consultului, a vorbit în continuu, mai mult sau mai puțin agresiv, motiv pentru care tatăl meu i-a cerut să iasă, totuși, din cabinet, ca să-și poată finaliza consultul în condiții de liniște. Individul a refuzat, iar atunci tatăl meu i-a spus că nu-i mai rămâne decât să cheme poliția pentru a-l convinge să părăsească cabinetul. Nu s-a făcut înțeles, și atunci tatăl meu a ieșit din cabinet și i-a solicitat recepționerei să cheme poliția. Ce s-a întâmplat mai departe, se vede în imagini…”, a scris pe Facebook fiul victimei.


În imaginile publicate marți seară pe Facebook apare un bărbat îmbrăcat în negru care îl împinge violent pe medicul aflat în timpul serviciului. Acesta este surprins și cade, lovindu-se cu capul de un birou, iar agresorul continuă să gesticuleze și să se poarte amenințător. Spre finalul filmării, intervine un alt medic care încearcă să-l calmeze pe agresor. Incidentul a avut loc în luna februarie, iar victima s-a decis să întocmească o plângere penală și să facă publică filmarea.
„Miercuri, 20.02.2019, ora 9.39. Am cugetat mult dacă să postez înregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia că, pe lângă acțiunea penală, este necesară și o conștientizare a unor asemenea situații de către toți colegii – nu numai din relatări verbale, ci și video. PS – nu mă victimizez, am postat doar pentru ceilalți colegi, pentru a realiza la ce se pot aștepta. Am înaintat plângerea la parchet. Aștept procedurile. Apropos – în Moldova (pe care mulți o desconsiderăm) pentru așa ceva respectivul individ ar face 15 ani pușcărie. La noi – între 6 luni și 3 ani (dacă nu vor fi șase luni cu suspendare). Ca să fie clare anumite aspecte și să nu apară întrebări : unitatea la care lucrez a chemat imediat paza și poliția, a făcut toate demersurile legale necesare în asemenea situații. Eu am depus plângere penală. Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigăt (sper că nu în van) asupra comportamentului multor pacienți, ajungându-se și la aceste agresiuni fizice. Nu este teamă, ci revoltă”, a scris medicul Costache Botezatu pe pagina sa de Facebook.
După ce a postat imaginile, medicul a venit cu câteva precizări, susținând că agresiunea nu a fost provocată de o presupusă solicitare de mită, în condițiile în care incidentul are loc într-o clinică privată.
„Ca să fie și mai clar… pentru că văd că unii vorbesc pe aici de șpagă…filmarea este făcută într-un centru medical privat, unde nu se dau atenții… totul se plătește cu chitanță. Deci…ca să fim bine înțeleși pentru cei care nu au prins ideea: nu e vorba de o șpagă neonorată… e vorba despre o clinică privată unde are loc un act de violență asupra unui cadru medical”, a precizat pe Facebook medicul.
În acest caz, Poliția Galați a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.



Comenteaza acum

Alte stiri

8 aprilie 2019

Craiova: S-au reluat internările la Clinica de Hematologie

Internările la Clinica de Hematologie au fost reluate. În acest moment clinica functionează normal. “Am remediat problemele sesizate. În această dimineață a venit în control echipa de inspectori de la DSP Dolj, a constatat situatia actuală ...

Sumarul ediției de miercuri, 6 martie 2019

Actualitate

» Comisia Europeană: Frans Timmermans i-a transmis premierului Dăncilă, la Bruxelles, că are „îngrijorări crescânde“ legate de situația din justiție
» Kovesi, inclusă de Harvard pe lista femeilor cu contribuții majore
» Daea spune că-i vine să sară îmbrăcat în apă când vede cormoranii. „Nu sunt dispus ca România să devină grădină zoologică”
» Dănileț: Nu putem lăsa deținuții pe stradă pentru că au igrasie în cameră. Și eu am stat cu șobolanii în căminul studențesc și nu am spus că mi s-au încălcat drepturile omului
» Primul telefon cu încărcare cu adevărat wireless, de la distanţă de 5 metri
» Ministrul Transporturilor, despre protestul de 15 minute pentru autostradă: Înţeleg problema, trebuie să accelerăm. Şef CNAIR: Este clar un semnal de alarmă
» Consiliul Superior al Magistraturii explică avizul negativ pentru Ordonanța care modifică OUG 7: Nu rezolvă toate solicitările. Se impune refacerea proiectului
» Securitate informatică. Deficit masiv de experţi la nivel mondial
» O firmă doljeană, furnizor de top internațional
» Iohannis: Voi retrimite Parlamentului pentru corectură şi îmbunătăţire legea bugetului pe 2019
» Liviu Dragnea, despre Tudorel Toader: Există o nemulțumire care trebuie lămurită săptămâna viitoare, într-un fel sau altul

Publireportaj

» (VIDEO), (GALERIE FOTO) Contex, locul perfect pentru un cadou de 8 Martie

Dolj

» Cât mai plătesc părinţii la creşele din Craiova
» Judecaţi pentru fraudarea fondurilor europene
» Şcolile şi grădiniţele – obligate să renunţe la perdele şi covoare
» Secretară de la Facultatea de Drept, condamnată cu executare
» Prinşi cu droguri în urma unei acţiuni în trafic
» (GALERIE FOTO) Craiova are, în sfârşit, operatori pentru repararea străzilor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Biblioteca Aman participă la Târgul de Turism al Olteniei
» Craiova: Prinţul Broască și Alis în lumea păpuşilor, în weekend la Teatrul Colibri
» Dolj: 20 de şoferi au rămas fără permis în câteva ore
» Craiova: Prinşi cu droguri în trafic
» Program Inspire Mercur, VIP Electroputere şi Colours Cinema, în săptămâna 8 – 14 martie
» Dolj: Incendiu într-o gospodărie din Podari

Gorj

» Garda de Mediu şi Drumurile Naţionale, acţiune de igienizare în Defileul Jiului
» Începe „Luna Curăţeniei“ la Târgu Jiu
» Încă o încercare de a-l numi în funcţie pe directorul CSM Târgu Jiu

Olt

» Biblioteca ideală pentru copiii de grădiniță, care va ajunge în cele mai sărace 15 comunități din Olt
» Judecătorii slătineni, a șaptea zi de proteste
» (Video) Un biciclist a murit pe un drum din Olt

Vâlcea

» Vâlcea: O fetiţă de 3 ani a ajuns la spital după ce a înghiţit mai multe medicamente
» Vâlcea: Au aruncat chiștoace şi coji de seminţe pe jos şi au fost amendaţi

Sport

» Costel Gâlcă, prezentat la Vejle Boldklub
» Trei fotbalişti ai Ştiinţei, în echipa campionatului regular
» „U“ Craiova are Viitorul în Cupă
» Fotbal / „U“ Craiova nu a scăpat de amendă după petarda aruncată la meciul cu Astra
» Box / România participă cu 17 sportivi la Europenele Under-22 din Rusia

Bani & Afaceri

» (VIDEO), (GALERIE FOTO) Afacere de succes: Un business inedit, cu aromă de cafea proaspăt măcinată

Sanatate

» Metode de tratament pentru varice
» Alunele, bune pentru sănătatea oaselor
» Ministrul Sănătăţii: E prea devreme să vorbim despre încetarea epidemiei de gripă din România

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Patronii români, nevoiți să suporte costuri tot mai mari cu lucrătorii
» Mâncărimi ale pielii: cele mai frecvente cauze
» Cum sa faci rujul sa reziste mai mult
» Reteta humus. Cum să îl prepari acasă
» Mănânci noaptea? Cum îţi poate afecta acest obicei greutatea

Top