DNA, mesaj de protest pe site: Instituţie în pericol de a fi blocată de OUG pe legile justiţiei



“DNA – instituţie în pericol de a fi blocată de OUG 7/2019. Combaterea corupţiei la nivel înalt riscă să fie paralizată”, este mesajul care apare pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

DNA a postat, pe site, un mesaj de protest faţă de OUG pe legile justiţiei. Procurorii au decis, în Adunarea Generală, printre altele, să susţină solicitarea Parchetului de sesizare a Avocatului Poporului şi să sesizeze ei înşişi GRECO, cu privire la modul cum OUG va afecta eficienţa anchetelor.

Imaginea articolului DNA, mesaj de protest pe site: Instituţie în pericol de a fi blocată de OUG pe legile justiţiei

De altfel, procurorii au decis afişarea acestui mesaj în cadrul Adunării Generale întrunite marţi.


Totodată, DNA a mai stabilit susţinerea hotărârii Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conţin prevederi neconstituţionale şi care vor conduce la blocarea activităţii Ministerului Public, inclusiv D.N.A, susţinerea demersului Parchetului General de a cere Avocatului Poporului sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea OUG nr. 7/2019, precum şi solicitarea ca titularii îndreptăţiţi să declanşeze un conflict juridic de natură constituţională între Guvern ca legiuitor delegat şi Autoritatea judecătorească.

Procurorii au mai decis transmiterea unei scrisori deschise către ministrul Justiţiei pentru a explica modul în care urmează să fie derulată şi finalizată procedura de ocupare a funcţiilor de procuror şef secţie la D.N.A în intervalul de 22 de zile, rămas până la expirarea delegărilor, având în vedere că, urmare a OUG 7/2019 delegarea în aceste funcţii nu mai este posibilă, dar şi sesizarea reprezentanţilor GRECO – Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi a Comitetului MONEYVAL (Comitet de experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor), ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG nr. 7/2019 va afecta eficienţa organelor de urmărire penală din perspectiva infracţiunilor de combaterii corupţiei si a spălării banilor.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 26 februarie 2019

Actualitate

» Vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
» Marea Britanie va ieşi din UE fără acord numai cu consimțământul parlamentului
» Curtea de Justiţie a Uniunii Europene: Carnea halal nu poate fi etichetată drept “bio”
» Fost colonel FSB, condamnat la 22 de ani de închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea SUA
» Kim Jong-Un şi Donald Trump se vor întâlni în următoarele două zile în Vietnam
» DNA, mesaj de protest pe site: Instituţie în pericol de a fi blocată de OUG pe legile justiţiei

Publireportaj

» „Îmbunătățirea accesului populației din județele Mehedinți, Dolj și Olt la servicii medicale de urgență”
» Încheiere proiect „Dezvoltarea firmei GREENADEL PROD SRL”

Local

» Protest mut al judecătorilor de la Slatina

Dolj

» Caravana Gaudeamus deschide sezonul naţional al târgurilor de carte
» Te bate bărbatul, te ajută primăria!
» Primarul din Podari, condus pe ultimul drum
» Ia atitudine! Spune NU bullying-ului!
» APIA dă startul campaniei de depunere a cererilor de plată
» CJ Dolj, asalt final la stadionul „Tineretului“
» În ce zonă se taxează parcările dintre blocuri
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Manifestări dedicate Zilei Protecţiei Civile
» Dolj: Depistaţi după ce ar fi sustras arbori din pădure
» Craiova: Evenimentul “Cu drag pentru mama” la Centrul Comercial Auchan Craiovița
» Dolj: Prins conducând cu 125 km/h. Ieri au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale
» Craiova: Editura Universitaria la Gaudeamus
» Craiovean urmărit de autoritățile din Germania pentru 11 jafuri, prins
» Ziua porţilor deschise la Colegiul Naţional „Carol I“
» Primarul Podariului, înmormântat astăzi

Gorj

» Scandal în Consiliul Local pe validarea lui Robert Bălăeţ în fruntea CSM
» Dezastru la Secţia medicală II din Spitalul Judeţean
» Tratament revoluţionar în SUA pentru doi copii din Gorj
» DJ 674 Vlăduleni – Ioneşti va fi reabilitat integral
» Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 51 de ani de activitate
» Ziua Porţilor deschise şi înaintări în grad la ISU Gorj
» Gorj: Incendiu la o gospodărie din Arcani
» Cod Galben de vreme severă imediată în județele Gorj, Mehedinți și Vâlcea
» Târgu Jiu: Preselecție pentru Festivalului Național Meleaguri Brâncușiene

Olt

» Procurorii din Corabia îşi suspendă activitatea

Mehedinţi

» Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin îşi suspendă activitatea două ore pe zi
» Peste 120.000 de pietoni, sancţionaţi în 2018. În Mehedinţi, peste 2.200, amendaţi

Vâlcea

» Vâlcea: Acţiunea „Școala Siguranței Tedi” în Ioneşti şi Drăgăşani
» Vâlcea: 150 locuri de muncă în domeniul agricol în Spania
» Vâlcea: Reţinut după ce şi-a agresat concubina, care avea ordin de protecţie provizoriu
» Se suspendă activitatea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea

Sport

» Bilanţ pozitiv pentru LPS la „Memorialul Ilie Marinescu şi Vlad Marcel“
» Cluburile craiovene s-au descurcat onorabil la CN de Judo U18
» Perechea Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer, în sferturi la Dubai

Sanatate

» Cum ne îngrijim tenul primăvara?
» Cum să scapi de coșuri peste noapte

Educatie

» Ce şcoli şi grădiniţe mai dispar de pe harta Doljului

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» “Oh, Ramona”, filmul cu cea mai mare audienţă pe 2019

Top