5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOrdinul privind structura anului şcolar a fost publicat în Monitorul Oficial. Când încep cursurile

Ordinul privind structura anului şcolar a fost publicat în Monitorul Oficial. Când încep cursurile

Anul şcolar 2019-2020 începe la data de 1 septembrie 2019, se încheie la data de 31 august 2020 şi are 35 de săptămâni de cursuri, scrie Mediafax.

Cursurile anului şcolar 2019-2020 încep la data de 9 septembrie 2019. Pentru clasele a XII-a zi, a XII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 29 mai 2020. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 43 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 5 iunie 2020. Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor a XII-a zi, a XII-a seral şi frecvenţă redusă şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Anul şcolar este structurat pe două semestre. Semestrul I are 15 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019. În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de iarnă este între 21 decembrie 2019 şi 12 ianuarie 2020.

Semestrul II are 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 -12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară este programată între 4 aprilie 2020 şi 21 aprilie 2020, apoi, pe 22 aprilie, elevii se întorc la cursuri până pe 12 iunie 2020, scrie Mediafax.

Vacanţa de vară este între 13 iunie 2020 şi data din septembrie la care încep cursurile anului şcolar 2020-2021.

Programul naţional „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 202, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS