Cel puțin 70 de morți în urma unui incendiu în zona istorică a capitalei Bangladeshului, Dhaka



Cel puțin 70 de persoane au decedat în urma unui incendiu izbucnit în cursul nopții de miercuri spre joi în zona istorică a capitalei Bangladeshului, Dhaka, au anunțat autoritățile locale, potrivit site-ului postului BBC News, transmite Mediafax.

Incendiul a izbucnit în incinta unui depozit de produse chimice aflat la parterul unei clădiri rezidențiale din zona Chawkbazar, a declarat generalul Ali Ahmed Khan, directorul serviciului de apărare civilă și pompieri din Bangladesh.

Incendiul s-a răspândit cu rapiditate în condițiile în care clădirile din această zonă sunt la foarte mică distanță unele de altele, iar străzile sunt înguste.

Printre zecile de victime se numără clienți ai unui restaurant, dar și mai mulți participanți la o nuntă, a declarat Ibrahim Khan, un oficial din cadrul Poliției metropolitane din Dhaka.

Aproximativ 200 de persoane caută supraviețuitori sau cadavre, a declarat un oficial, precizând că incendiul a fost adus sub control după aproximativ cinci ore.

Cel puțin 50 de persoane au fost spitalizate, unele dintre acestea fiind în stare critică.


Astfel de dezastre sunt relativ frecvente în Bangladesh, în special din cauza nerespectării reglementărilor privind siguranța la incendiu, astfel că sute de persoane și-au pierdut viața în ultimii câțiva ani.

În 2012, în urma unui incendiu la o fabrică de textile au decedat 112 persoane, iar peste 1.100 de oameni au murit în 2013 ca urmare a prăbușirii clădirii Rana Plaza, cauzată de o serie de încălcări ale legislației în domeniul constucțiilor, inclusiv adăugarea de trei etaje față de autorizație.

 

 


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 21 februarie 2019

Actualitate

» Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, reacție după declarațiile ministrului Tudorel Toader: „Este ignorată structura ierahică a Ministerului Public“
» Hans Klemm: Nicio țară nu e imună la corupție, e foarte important să existe un efort civic larg în lupta anticorupţie / Pentru a învinge corupția, un guvern curat este foarte util
» Sorina Pintea, după ce 3 oameni au murit la spitalul Marius Nasta, aflat în subordinea Ministerului Sănătății: Nu putem da vină pe bacterie că a ucis pacienții, nici vorbă
» Numărul cazurilor de gripă, în scădere prima dată după declanșarea epidemiei
» Incendiu de vegetaţie în localitatea Branişte
» (VIDEO ) : Avion de mici dimensiuni, prăbușit la Tuzla. Copilotul a murit
» Sindicalişti în stradă la Craiova: Noi cu Loganul, în condițiile în care BMW-ul a devenit mașină ieșită din uz pentru majoritatea interlopilor
» Cât de mulțumiți sunt părinții de școlile unde le învață copiii. Primul lucru care contează
» Protest al magistraților vineri, pe treptele Palatului de Justiție din Capitală, anunțat de procurorul DNA din dosarul Tel Drum-Dragnea
» Studiu: Peste jumătate dintre românii de la oraș se trezesc cu ochii direct pe rețele sociale
» Spectacole în week-end la Teatrul Colibri: Puiul de Om din Cartea Junglei și Cântăreții din Bremen
» De câți copaci are nevoie planeta în momentul de față pentru a scăpa de emisiile de dioxid de carbon eliberate în atmosferă în ultimul deceniu
» Amendă aplicată de ISU Mehedinţi pentru incendierea terenurilor
» Cinci obiceiuri sănătoase pentru o alimentație sănătoasă
» Expoziție cu zeci de mărțișoare primite în dar de la Salonic de Biblioteca Aman
» Se întoarce iarna! Ninsori şi răcire accentuată în toată ţara
» Cristi Dănileț, la RFI: Unii magistrați vor suspenda activitatea, în semn de protest, de săptămâna viitoare, vom asigura intrarea noastră în sala de judecată doar pentru cauzele urgente
» Reacția Comisiei Europene la plângerea penală înregistrată pe numele lui Timmermans și Jourova

Publireportaj

» Ionuț Dincă, hair stylist ID Studio: „Părul este cea mai frumoasă haină care te îmbracă. Preţuieşte-l!“
» Încheiere proiect „Dezvoltarea firmei ADRILEX IMP. EXP. SRL”

Dolj

» (GALERIE FOTO) Povestea fanfarei din Craiova, care a cucerit lumea
» Modernizarea drumului judeţean Craiova – Cetate, scoasă la licitaţie. Vezi la cât se ridică investiţia
» Eduard Constantinescu, judecat pentru tentativă de omor
» „Impresie“ neagă implicarea în scandalul de la Spitalul de Urgenţă
» Un craiovean care ameninţa că se sinucide, evacuat cu mascaţii (VIDEO, GALERIE FOTO)
» Craiovean mort într-un accident produs în comuna Jitaru, Olt
» Electrocentrala II Craiova ar putea trece pe gaze?
» Întreruperi energie electrică de luni

Gorj

» Două competiţii automobilistice, găzduite de Transalpina, la Rânca
» Zeci de utilaje, gata de intervenţie
» CEO ar fi avut profit în 2018 dacă nu ar fi crescut preţul la certificatele de CO2
» Tavi Colen, spectacol de Dragobete la Rovinari

Olt

» Olt: Impact puternic între un tir şi o autoutilitară. Un bărbat a murit

Vâlcea

» Vâlcea: Reţinuţi pentru furturi de mii de lei

Sport

» Judokanii craioveni au treabă în weekend
» Craiova II şi CSO Filiaşi, la ultimul test
» Arătaţi-le că sunteţi „lei“! (VIDEO)
» Craiovenii şi-o doresc pe Dinamo la picioare (VIDEO)
» Vor revanşa în faţa Măgurei Cisnădie (VIDEO)
» Volei (m) / Craiovenii vor Dinamo la picioare
» Handbal (f) / Nikolic, Dumitrescu şi Georgievska vor revanşa în faţa Măgurei Cisnădie (VIDEO)

Sanatate

» Bolnavi din cauza alimentației
» Măslinul, una dintre cele mai puternice plante medicinale

Educatie

» Peste 900 de elevi din Dolj, la olimpiada de limba română

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Tartă cu pere și smântână
» Bancul zilei
» Herpes la buză. Este sau nu contagios? Tratament
» Grăsimi bune vs grăsimi: Alimente pe care trebuie să le eviți
» Cele șapte alimente ale fericirii

Top