Acasă Actualitate O ţară şi-ar putea schimba numele. Măsura, propusă de preşedinte pentru a...

O ţară şi-ar putea schimba numele. Măsura, propusă de preşedinte pentru a scăpa de trecutul colonial

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a spus, la o ceremonie ţinută în provincia Maguindanao, că ţara pe care o conduce ar trebui să renunţe la numele de Filipine care i-a fost dat în secolul al XVI-lea de exploratori spanioli în onoarea regelui Filip al II-lea, scrie Mediafax.

„Într-o zi îl vom schimba”, a declarat Duterte, potrivit publicaţiei Philippine Star. Şeful statului a sugerat că ţara ar trebui să se numească Maharlika, numele unei foste clase de războinici din societatea Tagalog, care a prosperat înainte dinainte de colonizarea spaniolă.

Ideea redenumiri statului în „Maharlika” nu îi aparţine lui Duterte, ci a apărut în regimul dictatorului militar Ferdinand Marcos, care a condus Filipine între anii 1965 – 1986. Cel care a propus noua denumire, în 1978, a fost senatorul Eddie Ilarde, potrivit site-ului Interaksyon.

Marcos a folosit numele Maharlika pentru o sală din palatul prezidenţial şi reţeaua de televiziune naţională.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version