9.1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2019
Acasă Actualitate Păsările pot vedea “culori” pe care oamenii nu le pot distinge cu...

Păsările pot vedea “culori” pe care oamenii nu le pot distinge cu ochiul liber.

-

Păsările văd o lume foarte diferită față de cea cu care suntem noi familiarizați, iar acum avem mai multe indicii cu privire la acest fapt, datorită unei camere special proiectate care simulează modul în care păsările disting culorile, potrivit cunoastelumea. Imaginile captate de cameră ne ajută și să înțelegem mai bine cum reușesc păsările să se orienteze printre copacii cu o coroană extrem de bogată.

Potrivit biologului Cynthia Teodore noi, oamenii, avem trei tipuri de receptori de culoare în ochi, pentru roșu, verde și albastru, însă păsările au și un al patrulea tip de receptor, care, în funcție de specie, poate detecta lumina violet sau UV. Cynthia, împreună cu echipa sa, a dorit să descopere mai multe despre acest al patrulea receptor al păsărilor și să convertească ceea ce văd păsările în imagini pe care le-am putea vedea și noi.

„Această sensibilitate cromatică ajută păsările să zboare și să salte prin frunzișul des cu mai multă agilitate. Multe păsări caută insecte și păianjeni care se ascund în suprafețele mai joase ale frunzelor, iar capacitatea de a identifica rapid aceste suprafețe ar trebui să le îmbunătățească eficiența la vânătoare”, a declarat Cynthia Teodore. După cum puteți vedea în imaginile simulate (mai jos) de această cameră, sensibilitatea vizuală a păsărilor le face pe acestea să detecteze un contrast mai puternic între suprafețele de sus și de jos ale frunzelor, ceea ce face ca orientarea în spațiu a fiecărei frunze să fie foarte clară și 3D.

„Ceea ce pare să fie o masă verde pentru oameni reprezintă frunze diferite pentru păsări. Nimeni nu știa acest lucru până nu am reușit, împreună cu Cynthia, să realizăm acest experiment. Sigur mai sunt multe de cercetat în această direcție, însă luând lucrurile pas cu pas, cu siguranța ne vom face o imagine mai completă asupra modului în care păsările văd lumea”, a spus biologul Dan-Eric Nilsson, de la Lund University.

De asemenea, tot recent, cercetătorii au reușit să deslușească modul în care păsările detectează câmpul magnetic. Potrivit dovezilor, o proteină din ochii lor le permite să “vadă” aceste câmpuri ascunse ochiului uman. Proteina oculară se numește Cry4 și face parte dintr-o clasă de proteine numite criptochromi, fotoreceptori sensibili la lumina albastră, găsiți atât în plante cât și în animale. Aceste proteine joacă un rol important în reglarea ritmurilor circadiene.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS