9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a retras un mare campion. Javier Fernandez şi-a încheiat cariera în patinajul artistic

S-a retras un mare campion. Javier Fernandez şi-a încheiat cariera în patinajul artistic

Javier Fernandez s-a retras din patinajul artistic de performanţă, în weekend, după ce a câştigat al şaptelea titlu de campion european, în proba masculină, scrie Mediafax.

Spaniolul are doar 27 de ani şi, pe plan european a impus o dominaţie fără pereche în vreo altă disciplină, Fernandez fiind neînvins la Campionatul European începând cu 2013, timp de şapte ediţii. Când Javier Fernandez s-a calificat pentru ediţia din 2010 a Jocurilor Olimpice, madrilenul reînnoda seria reprezentărilor iberice la competiţia supremă întreruptă în 1956.

Apoi, în 2018, cu un bronz, devenea primul medaliat olimpic al Spaniei în patinajul artistic. Datorită lui, patinajul artistic a luat amploare în Spania, astfel încât, la ultima ediţie de Campionat European care l-a avut la start pe „Javi”, ţara sa a fost reprezentată în toate cele patru probe – masculin şi dansuri (câte două prezenţe), perechi şi feminin.

La Gala Laureaţilor de la Pyeongchang, Javier Fernandez îmbrăca la Gala Laureaţilor un costum galben-roşu de Superman. Drumul lui Javier, din suburbiile Madridului până la porecla de „SuperJavi” nu a fost însă simplu.

„Este ca şi cum Messi s-ar fi născut în Indonezia”, încerca să explice Pedro Lamelas, un binecunoscut jurnalist de la Hielo Español, citat de El Pais. Spania avea, la vremea respectivă, 17 patinoare, multe dintre ele private. În ultimii şase ani, s-au construit alte 6.

La mantinelă, alături de sora sa

Publicaţia El Pais dezvăluia într-un amplu material că Javier Fernandez provine dintr-o familie aparţinând clasei mijlocii, de la periferia Madridului. Mama, Enriqueta, lucra la Poşta Spaniolă, iar tatăl, Antonio, era angajat ca mecanic, în armată. La început de relaţie, Enriqueta şi Antonio petreceau multe ore la patinoar, iar Javier era încă în cărucior când a fost dus prima dată la marginea gheţii. Cu doi ani mai mare, sora lui Javier, Laura, îndrăgise şi ea acest sport pus de mulţi la graniţa dintre artă şi sport, datorită transmisiunilor tv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS